Un privat „reinventează” Costineştiul. Dotări de excepţie şi 14 concerte pe plajă

plaja-CostinestiOmul de afaceri bucureştean Horia Constantinescu, proprietarul Terasei „Bon Ton” din Herăstău, a început investiţii importante în Costineşti şi Neptun. Constantinescu a încheiat recent un contract de sublocaţiune cu firma Romned Port Operator SA, prin care a preluat exploatarea plajelor Costineşti 1 şi 2, plaja Neptun 2 şi clubul Alcatraz din aceeaşi staţiune. În toate aceste locaţii, au fost deja demarate lucrări de amenajare. Potrivit investitorului, Clubul Alcatraz va fi modernizat, urmând să primească un nou nume. Locaţia ar putea fi deschisă la începutul lunii iulie, urmând să funcţioneze şi în extrasezon. La Costineşti, au fost deja amplasate două beach-baruri – din patru existente în PUZ – şi se lucrează la un punct de prim-ajutor, în apropierea obeliscului. Grupurile sanitare din plastic, dotate cu bazin colector, care dădeau în trecut o notă urâtă staţiunii, au fost înlocuite cu toalete şi duşuri containerizate. Acestea sunt branşate la reţelele de apă curentă şi canalizare. Chiar dacă utilitatea bate aspectul, containerele vor fi, oricum, „îmbrăcate” cu bannere publicitare. La momentul accesării serviciilor turistice, o dată cu bonul fiscal clienţii vor primi brăţări de identificare. În baza acestora, vor putea beneficia de serviciile incluse în preţ, pe parcursul întregii zile.
grup-sanitar2Horia Constantinescu a declarat, în exclusivitate pentru Constanta.ro, că investiţiile în dotarea materială, fără precedent în domeniul exploatării plajelor, nu constituie singurul său obiectiv. Astfel, investitorul intenţionează să amplaseze, la Costineşti, o scenă pentru spectacole, pe care se vor produce artişti consacraţi ai momentului, într-o serie de 14 concerte. Preocuparea sa declarată este aceea de a contribui la reabilitarea imaginii de staţiune studenţească a Costineştiului. În acest sens, Horia Constantinescu spune că a purtat mai multe discuţii la Ministerul Tineretului, dar şi cu structurile asociative ale studenţilor, în urma cărora s-a decis să aloce spaţiu pe plajele din Costineşti pentru organizarea unor meciuri de fotbal şi volei, pentru karaoke şi alte activităţi recreative. „Sunt activităţi care nu-mi aduc un câştig comercial. Dar sunt decis să le sprijin, deoarece cred că, dacă anul acesta Costineştiul magnetizează 30.000 de studenţi, la anul vor veni 40.000. Şi, atunci, desigur, pe termen lung se va reface afluxul de tineri de altădată, care nu poate fi decât benefic pentru afacerile mele, pentru localitate şi pentru toţi ceilalţi comercianţi. Era nevoie de aşa ceva în Costineşti!” – spune Horia Constantinescu.

punct-prim-ajutorbeachbar

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular