Ţigări de contrabandă şi 10 cartuşe de vânătoare, confiscate în Portul Constanţa

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERAPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit ascunse într-un autoturism marca Nissan Patrol, staţionat în Portul Constanţa, 6.080 de ţigarete netimbrate şi 10 cartuşe de vânătoare de calibru 12 mm.
În data de 04.06.2013, în jurul orei 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au controlat un autoturism marca Nissan Patrol, staţionat în incinta Portului Constanţa, în care se afla cetăţeanul român A.S., în vârstă de 53 ani.
Sub capota autoturismului şi în interiorul acestuia au fost descoperite ascunse, în doi saci de culoare neagră, 6.080 ţigarete netimbrate.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului au mai fost găsite, în torpedou, 10 cartuşe de vânătoare de calibru 12 mm, depozitate într-o cutie.
Persoana în cauză, angajată în funcţia de conducător auto la o societate comercială de shipping, nu a dorit să precizeze de unde a procurat cantitatea de ţigarete, declarând doar că a achiziţionat în urmă cu câteva zile cartuşele de vânătoare, pe care le-a uitat în torpedou.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigaretele şi muniţia, aceasta din urmă fiind predată serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Lucrătorii Gărzii de Coastă a întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 33, lit. a Cod Penal, respectiv art. 279, alin. 1 Cod Penal coroborat cu art. 141 din Legea 295/2004.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular