420 kilograme de peşte confiscate în zona Midia

STA50034-vertPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând două persoane care transportau, cu două autovehicule, cantitatea de 420 kilograme de peşte din specii diferite, fără documente justificative.
● În data de 08.06.2013, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o autoutilitară marca Volkswagen Caddy, condusă de cetăţeanul român B.R., în vârstă de 40 ani.
În autovehicul au fost găsite mai multe butoaie din plastic, în care se afla cantitatea de 351 kilograme peşte proaspăt din specia hamsie.
Bărbatul, domiciliat în municipiul Constanţa, a prezentat la control avizul de însoţire a mărfii transportate şi declaraţia în conformitate, fără însă a poseda factură fiscală.
● În acceaşi zi, în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia l-au identificat în zona de comptenţă pe I.N.N., în vârstă de 49 ani, care transporta, cu un autoturism marca Fiat Doblo, cantitatea de 69 kilograme peşte din specii diferite, fără documente de provenienţă şi transport.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 420 kilograme peşte, evaluată la 965,5 lei, pe care au predat-o spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere şi transport al peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular