Constanta.RO

Incompatibilul Traian Cristea îşi bate joc de ANI. N-aţi mai văzut aşa declaraţii de avere!

0

traian cristea2Citind cele două declaraţii de avere depuse de Traian Cristea de când este primar al Costineştiului, prima în 2008, a doua în 2012, te cruceşti cu ambele mâini. În intervalul scurs, viluţa primarului s-a strâmtorat şi a intrat la apă, cu 12 metri pătraţi. Terenul intravilan de 7.300 de metri pătraţi dobândit în anul 1986, prin aplicarea premonitorie a Legii 18 din 1991, s-a evaporat cu totul. În loc, au răsărit, ca prin minune, un teren intravilan de 2,5 hectare, dobândit în 1993, şi un alt teren intravilan, de 1.800 mp, „atribuit” în anul 1986. În 2008, avea 10 miliarde într-un cont deschis în 2001, iar în 2012 spunea că are 10,5 miliarde, în alte două conturi deschise în 2007. Pe toate le-a încurcat şi bălmăjit într-o bătaie de joc mai mult decât evidentă.

Cum a fost împroprietărit Cristea, în baza unei legi care nu exista

De ani de zile, secţiunea dedicată declaraţiilor de avere, de pe site-ul oficial al Primăriei Costineşti, se află „în construcţie”. Nimic nu „transpiră” despre situaţia patrimonială a edilului. Şi, totuşi, undeva, prin „maţele” portalului Agenţiei Naţionale de Integritate, s-au rătăcit două declaraţii de avere semnate de cetăţeanul Cristea N. Traian. Prima este datată pe 17 aprilie 2008. La data menţionată, primarul Costineştiului declara, pe propria-i răspundere, că deţine doar un teren intravilan, în suprafaţă de 7.300 de metri pătraţi, dobândit în anul 1986, în baza Legii 18 din… 1991. Dar cum au aplicat autorităţile, în 1986, legea care avea să se nască abia în 1991?  Mai departe, politicianul a menţionat o casă de locuit, în suprafaţă de 228 de metri pătraţi, dobândită în 1986, prin construire în regie proprie. Un Peugeot din 2005, un  Volvo din 2006 şi un depozit bancar de 1.000.000 de lei noi, deschis în 2001 la BCR Mangalia – întregeau situaţia sa materială. Nu în ultimul rând, Cristea menţiona că, în anul 2008, a înstrăinat un teren, pentru 3.336 de lei noi. Însă uita să menţioneze regimul acestuia (intravilan/extravilan), suprafaţa şi persoana care l-a cumpărat, cu o asemenea dare de mână.

Vizualizează aici Declaraţia de avere din 2008.

Primarul Costineştiului a uitat anul în care şi-a depozitat miliardele

A doua declaraţie este datată pe 28 aprilie 2012. De data aceasta, Cristea a menţionat că deţine un teren intravilan de 2,5 hectare, dobândit în anul 1993, în baza Legii 18/1991 şi încă un teren intravilan de 1.800 mp, dobândit prin „atribuire” în anul 1985. Ambele terenuri au fost omise în prima declaraţie a lui Cristea, deşi se aflau în patrimoniul său dinainte de anul 2008. Mai mult, prin Legea 18/1991, specialiştii agricoli – aşa cum a fost şi Traian Cristea, în calitatea sa de fost preşedinte al Asociaţiei Economice Intercooperatiste din Costineşti – aveau dreptul de a fi împroprietăriţi în extravilan. În aceste condiţii, putem presupune că, fie terenul în cauză a fost trecut în intravilan, ulterior dobândirii, fie primarul a greşit din pix regimul juridic de încadrare a proprietăţii.

Memoria i-a jucat feste lui Cristea şi în privinţa suprafeţei construite a locuinţei. Dacă în prima declaraţie, casa avea 228 mp, în a doua, suprafaţa construită s-a diminuat la 216 mp. Cum i-a intrat vila la apă, nu regăsim în documentul cât se poate de oficial. Mai departe, primarul a menţionat trei autoturisme (Volvo, Mercedes şi Peugeot) şi două depozite bancare: primul, la BCR, în cuantum de 593.600 RON, iar al doilea, la CITI Bank, în cuantum de 450.000 RON. Ambele depozite au fost deschise, potrivit declaraţiei, în anul 2007. Şi tot ambele au fost omise în declaraţia de avere din 2008.

Vizualizează aici declaraţia de avere din 2012

N-aţi mai văzut aşa declaraţii de avere! E mai mult decât evident că semnatarul lor şi-a bătut joc de inspectorii de integritate. Dar şi ANI i-a copt-o primarului care nu reuşeşte să-şi ascundă scârba faţă de legile de integritate, declarându-l incompatibil cu funcţia publică, în vara trecută. Solicităm Inspecţiei de Integritate să verifice terenurile şi conturile în care „uitucul” de la Costineşti şi-a depozitat miliardele. Un control ar putea suplini cu brio orice doză de lecitină. Vom reveni!

Adrian Carlescu

 




About Author

Lasa un raspuns

36 + = 44