Urmărit internaţional, reţinut în P.T.F. Negru Vodă

urmarit-prins1Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un cetăţean român pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Danemarca, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În data de 16.06.2013, în jurul orei 08.45, în P.T.F. Negru Vodă s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră trei cetăţeni români, cu un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în R. Bulgaria.
În urma controlului specific a reieşit faptul că pentru cetăţeanul român S.I.N., în vârstă de 40 de ani, baza de date semnala un mandat european de arestare în vederea extrădării, emis de autorităţile din Danemarca, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Bărbatul, domiciliat în judeţul Constanţa, nu a opus rezistenţă în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră, declarând faptul că intenţiona să participe la o înmormântare pe teritoriul R. Bulgaria.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Constanţa, conform procedurilor legale.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular