Chiru: Funcţionarii publici din primărie sunt pe post de «telecomandă» pentru interesele lui Mazăre

gigi-chiru2Demisia lui Lucian Băluţ de la conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa nu i-a uimit pe cei care încă mai credeau în moralitatea profesorului universitar, în ciuda apartenenţei sale la PSD Constanţa.
Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, atrage, însă, atenţia asupra unei scrisori deschise trimise premierului Victor Ponta de Centrul Regional pentru Guvernanţă Publică şi Economică Privată prin semnătura funcţionarului public din Primăria Constanţa, Dezideriu Dudaş.
„Dorinţa lui Mazăre de a pune stăpânire pe inima economică a oraşului, Portul Constanţa, nu mai este un secret pentru nimeni. Însă, mă surprinde jocul de culise cu care continuă să-şi rezolve problemele care stau în calea intereselor sale de afaceri, cu mâna şi semnătura altora. Aşa cum ne-a obişnuit, primarul din Mamaia, pentru foloseşte chestiunile serioase un funcţionar public care nu îndrăzneşte să-l refuze, subalternul său de la Primărie. Semnatarul scrisorii deschise adresate primului ministru Victor Ponta este şeful Serviciului Public de Evidenţa Persoanei, iar soţia sa este şeful Serviciului Urmărire şi Executare Contracte-Vânzări. Aşadar, oameni plătiţi din buzunarul contribuabililor sunt obligaţi să facă orice numai pentru a-l ajuta pe sef să atingă scopurile grupului de interese pe care îl conduce. Decizia demisiei este unilaterală şi apreciez ca onestă demisia şi sunt convins că profesorul Băluţ a conştientizat gravitatea anumitor acţiuni legate de Portul Constanţa şi a preferat să se retragă din dorinţa de a nu fi părtaş la excrocheriei care se pregăteşte.
Ţin să subliniez faptul că folosirea funcţionarilor publici pe post de «telecomandă» nu este doar incorectă, ci şi jignitoare la adresa constănţenilor care plătesc taxe şi impozite. Funcţionarii din Primărie ar trebui să fie în slujba comunităţii, cetăţenilor şi nu intereselor unui grup care face afaceri ca în filmele cu mafioţi”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular