Cine vrea să-i inchidă gura Emei Gavrilă

Gavrila-CristeaEmanuela Gavrilă s-a ales cu o coastă fisurată, cu leziuni la nivelul feţei şi dureri insuportabile de ficat, după ce a fost bătută crunt, sâmbătă seara, de o persoană necunoscută, în timp ce-şi plimba câinele pe faleza din Costineşti. Politiciana este convinsă că agresiunea reprezintă o formă de intimidare faţă de intenţia de a candida la funcţia de primar al comunei Costineşti, la alegerile viitoare. Iar câteva detalii extrem de interesante arată că explicaţia Emei Gavrilă ar putea fi plauzibilă. Aşa se întâmplă în Costineşti, ca potenţialii candidaţi cu şanse să aibă de pătimit. În 2008, prin părţile locului se ivise un alt pretendent cu şanse la scaunul de primar ocupat dintotdeauna de Traian Cristea. Emilian Marian, căci despre el este vorba, era şeful sindicatului din Finanţele Publice. Aproape că nu era săptămână de la Dumnezeu, ca numele său să nu apară prin ziare. La ce notorietate publică dobândise, locuitorii din Costineşti – acolo unde îşi avea sindicalistul domiciliu – îl vedeau deja apt să le conducă destinele. La un moment dat, în primăvara lui 2008, sindicalistul s-a decis să candideze din partea PIN – partidul lui Cozmin Guşă şi al Laviniei Şandru. După trei zile de la anunţ, aşa ca din senin, i-a luat foc beach-bar-ul pe care-l avea pe plaja din Costineşti. Pompierii au stabilit, fără dubiu, că incendiul a fost generat de o mână criminală. Dar Poliţia nu a găsit nicio mână, niciun picior şi nici măcar o urmă de pantof sau vreun alt indiciu despre autorul faptei. Lavinia Şandru s-a precipitat atunci şi a declarat presei că focul ar fi fost pus de oamenii lui Cristea ca să-l intimideze pe candidatul PIN. Singura urmare a fost aceea că Emilian Marian a candidat doar cu numele. Ulterior, şi-a vândut proprietăţile din Costineşti şi s-a mutat cu totul la Constanţa.

Cristea le-a închis gura consilierilor PC: i-a dat afară din Consiliu

Emanuela Gavrilă nu are doar o imagine bună – aşa cum avea Marian – ci are şi intenţii reale de vot. La ultimele alegeri locale, când a candidat din partea PC, a reuşit să obţină 705 voturi, cu doar 83 mai puţine decât Traian Cristea. Şi asta pe fondul unor nereguli grave: şefa unei secţii de votare a plecat cu ştampila în poşetă, iar urna mobilă s-a plimbat pe străzi. Convinsă că postul de primar i-a fost furat prin mangle electorale, Gavrilă a depus plângeri penale şi sesizări la toate instituţiile abilitate ale statului. Mai mult, cei trei consilieri locali pe care reuşise să-i promoveze din partea PC i-au stat ca un ghimpe în coastă lui Traian Cristea. În această vară, supărat că din cauza consilierilor coordonaţi de Ema Gavrilă nu reuşise să treacă nişte hotărâri care vizau înstrăinarea unui teren de pe faleză la un preţ de nimic şi alocarea unor fonduri ultrageneroase pentru capturarea câinilor maidanezi, Traian Cristea le promitea aleşilor locali că îi dizolvă. N-a dizolvat Consiliul în întregul său, dar luna trecută a reuşit să-i scoată pe tuşă pe cei trei consilieri de la PC. Primarul sesizase filiala judeţeană a Partidului Conservator că, din cauza celor trei consilieri, nu funcţionează USL-ul la Costineşti. Iar şeful de la judeţ, Mircea Banias, fost PDL-ist ca şi Cristea, fost apologet al tăierilor de pensii pe vremea lui Boc, ulterior critic fără oprelişti al aceluiaşi Boc… adică un mare caracter al vremurilor noastre care scuipă unde pupa şi pupă unde scuipa – i-a făcut jocul. Astfel, PC Constanţa i-a trimis o scrisoase lui Cristea că cei trei consilieri pe care îi avea la Costineşti au fost daţi afară din partid. Pe consilieri nu i-a anunţat nimeni. Au aflat de tărăşenie, abia la şedinţa de consiliu local, de luna trecută, când colegii lor de la PNL, PSD şi PPDD au votat fericiţi hotărârea de constatare a încetării de drept a mandatelor.

Păi, tot acest tablou face plauzibilă ideea că cineva vrea să-i închidă gura Emei Gavrilă.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular