Ziua Marinei 2014. Program Complet

Sărbătorită pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, Ziua Marinei Române a ajuns la cea de-a 112-a aniversare. Sărbătoarea marinarilor şi-a câştigat, de-a lungul timpului, un caracter autentic de festival al mării şi al spiritualităţii marinăreşti. La Constanţa şi Mangalia deja încep festivităţile. Au fost păstrate, cu grijă, elementele tradiţionale, reprezentate de sosirea alaiului Zeului Neptun, jocurile marinăreşti şi expoziţiile de lucrări de matelotaj, cu noduri şi alte împletituri, fiind adăugate, an de an, şi elemente de noutate, precum secvenţele din programul de instruire al marinarilor militari. Anul acesta, sub egida Lunii Spiritualităţii Marinăreşti, au fost organizate diverse activităţi culturale cu tematică de marină la cercurile militare din Constanţa, Mangalia şi Tulcea, expoziţii de pictură şi de fotografii, lansări de carte, simpozioane şi spectacole, precum şi concursuri sportive. Vineri, 8 august, debutează Săptămâna Mării, un alt element de noutate adus în program. Astfel, în fiecare zi, vor avea loc evenimente dedicate profesiei de marinar, care se vor încheia cu manifestările din data de 15 august, organizate în Constanţa, Bucureşti, Mangalia, Tulcea, Sulina, Brăila şi Timişoara.

La Constanţa, vineri, 8 august, în staţiunea Mamaia, orele 19.00-21.00: spectacol itinerant al fanfarei Forţelor Navale; plecare de la Vila nr. 1 (Radio Constanţa), pe faleză, până la Cazino Mamaia;

Sâmbătă, 09 august, portul militar Constanţa, orele 09.00-17.00: Ziua Porţilor Deschise, expoziţie de nave, tehnică, armament şi echipamente militare; spectacol susţinut de ansambluri artistice şi fanfara Forţelor Navale.

Duminică, 10 august, faleza din faţa Comandamentului Flotei, orele 18.00-21.00: Ziua Invăţământului de marină – prezentare oferta educaţională de marină, în colaborare cu ISJ Constanţa; expoziţie de tehnică, armament şi echipamente militare; spectacol de fanfară.

Luni, 11 august, Cercul Militar Constanţa, ora 13.00: simpozion Marina Română în date şi imagini; Luni, 11 august, faleza din faţa Comandamentului Flotei, orele 18.00-21.00: Ziua Resurselor Mării, expoziţie organizată de Centrul de Scafandri, Direcţia Hidrografică Maritimă; ora 19.00 – concert de fanfară; orele 20.00-22.00: spectacol artistic organizat de Cercul Militar Constanţa; 11-13 august, Portul Tomis, orele 17.00-19.00, atelier scufundare recreaţională în Portul Tomis organizat de Centrul 39 Scafandri;

Marţi, 12 august, faleza din faţa Comandamentului Flotei, orele 18.00-21.00: Ziua Navigatorului: expoziţie de tehnică, armament şi echipamente militare; ora 19.00- spectacol de fanfară la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovchi, Constanţa;

Miercuri, 13 august, din faţa Comandamentului Flotei, orele 10.00-13.00: antrenament general al exerciţiului FNR 14; Ziua Prietenilor Mării: Liga Ofiţerilor din Marina Militară, Liga Maiştrilor Militari de Marină, Liga Navală, Clubul Amiralilor, Asociaţia Română de Yachting şi alte asociaţii cu specific de marină.

Joi, 14 august, faleza din faţa Comandamentului Flotei, Ziua Recunoştinţei: 10.00- ceremonie de acordare diplome, disticţii, medalii; 11.30, la Monumentul Crucea Marinerilor – ceremonie de depuneri coroane de flori în memoria eroilor marinari; Cercul Militar Constanţa, ora 17.00 – şedinţa extraordinară a Cenaclului Literar Mihail Sadoveanu. Vineri, 15 august, Comandamentul Flotei, orele 10.00-12.30, Ziua Marinei Române: ceremonial militar şi religios; sosirea Zeului Neptun; Exerciţiul Naval FNR 2014; parada navală; orele 13.00-15.00, Portul Tomis: jocuri marinăreşti; orele 19.00-20.15: concert oferit de Asociaţia “Litoral – Delta Dunării; ora 20.15: ceremonial coborârea pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz; ora 21.00: concert AMADEUS. Orele 22.00: retragerea cu torţe, pe itinerariul Flota-Piaţa Ovidiu-Prefectura Constanţa. Muzeul Marinei Române: intrarea liberă sâmbătă, 9 august şi vineri, 15 august, între orele 09.00-17.00.

La Mangalia, în perioada 8-15 august, Cercul Militar Mangalia: săptămâna spiritualităţii marinăreşti (expoziţii de pictură, standuri de carte cu tematică marină, spectacole artistice ale artiştilor militari); 9 august, orele 09.00-14.00, Portul Militar: expoziţie de nave, tehnică, armament şi echipamente militare; 14 august, Monumentul Marinarului Erou, ora 10.00: ceremonie militară şi religioasă; depunere coroane de flori; 14 august, portul civil, orele 12.00-14.00: repetiţie generală pentru Exerciţiul FNR 14 Mangalia; 14 august, faleză, orele 20.00-22.00: spectacol artistic al muzicii militare; 15 august, faleză, orele 10.00-11.30: ceremonial militar şi religios; sosirea Zeului Neptun; prezentare Exerciţiul FNR 14 Mangalia; jocuri marinăreşti; orele 11.30-16.00: ateliere interactive; orele 20.00-21.00: spectacol fanfară; orele 21.00-22.00: retragerea cu torţe; ora 22.00: foc de artificii.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular