Gigi Chiru oferă tinerilor PDL-iști o excursie la Bruxelles

Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi co-preşedintele ACL Constanţa a lansat o provocare tinerilor din partid.
Parlamentarul a lansat un concurs care are ca premiu o excursie de trei zile la Bruxelles, la parlamentul European, în perioada 3-5 decembrie a.c.
Pentru a câştiga, tinerii din PDL trebuie să scrie un eseu cu tema „România mea, România de mâine”, în care să spună viitorului preşedinte al României ce soluţii au pentru o Românie mai bună, România viitorului, România, aşa cum o doresc pentru ei şi pentru copiii lor.
„I-am provocat pe tinerii din PDL să le arate celor care vor conduce ţara din noiembrie încolo, iar eu am încredere că la Cotroceni va ajunge dl Klaus Iohannis, candidatul ACL, că tinerii României nu sunt lipsiţi de idei, că au iniţiativă şi că reprezintă cu adevărat viitorul acestei ţări, dar şi adversari de temut la următoarele alegeri. Să demonstreze că ştiu cum vor să fie România, că au soluţii pentru o Românie mai bună, o Românie europeană”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru.
Eseurile, care trebuie sunt aşteptate până pe 29 septembrie a.c. la ora 17.00, trebuie să atingă următoarele subiecte: soluţii pentru o Românie mai bună; cum ar arată România de mâine prin ochii tinerilor; problemele pe care România le are şi pe care viitorul preşedinte ar trebui să le rezolve în cel mai scurt timp.
„Mai mult decât atât, lansez această provocare tuturor tinerilor Constanţei. Aştept eseurile oricărui tânăr constănţean, afiliat sau neafiliat politic, pe adresa de email concurs.bruxelles@gmail.com. Arătați că tinerii Constanţei sunt creativi, că au  idei şi iniţiativă şi că reprezintă cu adevărat viitorul acestei ţări. Demonstraţi că ştiţi cum vreţi să fie România, că aveţi soluţii pentru o Românie mai bună, o Românie europeană. Mai mult decât atât, vom trimite lucrările voastre viitorului preşedinte al ţării, în prima zi de mandat. Fiţi responsabili pentru viitorul vostru, pentru viitorul României!”, a mai spus Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi co-preşedintele ACL Constanţa.
Lucrările trebuie să aibă maximum două pagini format A4, Times New Roman 14 (maximum 1000 de cuvinte).

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular