Studenții Universității “Ovidius” Constanța semnalează ilegalități în procesul de cazare

Reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti din Universitatea „Ovidius” Constanţa s-au întâlnit astăzi, 27.09.2014,  pentru a transmite mesajul lor comun cu privire la problemele studenţeşti apărute în ultima perioadă în universitate, care au culminat cu cazarea studenților în anul universitar 2014-2015.

Întâlnirea a fost organizată de Federaţia Organizaţiilor Studenţeşti din Universitatea „Ovidius” din Constanţa (F.O.S. – U.O.C.), iar la dialog au fost invitaţi colegii de la Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa, membri ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (A.N.O.S.R.).

Subiectele dezbătute s-au axat pe relaţia F.O.S. – U.O.C cu conducerea universităţii, precum şi situaţia deplorabilă a cazărilor studenţilor în căminele universităţii din această perioadă. Printre problemele enumerate în cadrul discuţiei amintim:

–          Cazarea anumitor studenţi s-a efectuat după media din anul universitar 2012 – 2013 şi nu a anului 2013-2014, aşa cum ar fi trebuit să fie normal – http://www.univ-ovidius.ro/studenti/info-camine-cazare;

–          În sistemul informatic apar studenţi care deşi sunt din alte localităţi, la mai mult de 40 de km, sunt menționați ca fiind constănţeni şi ca urmare nu pot primi drept de cazare;

–          Au fost cazaţi studenţi care ar trebui să fie pe listele de aşteptare, ceea ce contravine regulamentului. În acest scop, dar şi pentru o transparenţă totală, cerem să se afişeze la sfârşitul fiecărei zile a procesului de cazare listele cu studenţii care au încheiat contracte de cazare, precum şi camerele care în care se află, pentru fiecare cămin în parte;

–          Nu s-a ţinut cont de doleanţele studenţilor care, deşi au prins loc de cazare în acelaşi cămin, nu pot sta împreună în camere. Aceste aspecte se regăsesc la căminele Faleză Nord, coordonate de doamna Iancu Veronica. Menţionăm că doamna în cauză nu doreşte acest lucru care nu contravine niciunui regulament;

–          Nu există o procedură prin care studenţii pot face schimb de locuri între cămine, ducând astfel la nemulţumiri ale acestora, precum şi la vânzarea acestor locuri;

–          Există condiţii improprii de locuit, în anumite camere;

–          Pe listele de cazare au fost afişaţi studenţi de la forma de școlarizare buget, înregistrați ca fiind la forma de școlarizare cu taxă;

–          Listele de cazare au fost afișate cu o zi întârziere faţă de programul care apare pe site-ul universităţii, forţând astfel studenţii din alte localităţi să-și găsească alte forme de cazare pentru o seară.

În sprijinul acestor afirmaţii se găsesc sesizări scrise ale studenţilor.

Pentru toate acestea, precum şi pentru faptul că Prorectorul responsabil de problemele studenţeşti, prof.univ.dr. Eduard Circo, nu a dorit şi nu doreşte o întâlnire cu reprezentaţii organizaţiilor studenţeşti pentru rezolvarea problemelor survenite, cerem imperios:

  1. Demisia de onoare a Prorectorului pe relatii cu studentii, absolventii şi formarea continuă, prof.univ.dr. Eduard Circo, care a tratat cu ignoranță cazările studenţilor, nerespectând funcţia în care a fost investit, precum și faptul că nu are DIALOG cu studenţii universităţii, dumnealui necunoscând îndeaproape aceste probleme.
  2. Înlocuirea doamnei Iancu Veronica din funcţia de administrator sau transferarea dumneaei la alt compartiment pentru incompetenţa de care dă dovadă în lucrul cu studenţii căminişti.
  3. Demisia domnului Canea Costel, responsabil de cazări în anul universitar 2014-2015.

Acţiunile viitoare ale organizaţiilor studenţeşti din U.O.C. vor fi discutate în următoarea Adunare Generală a A.N.O.S.R –ului, unde se va stabili, în caz de nesoluționare a acestor doleanţe, calendarul mişcărilor de protest, precum şi informarea M.E.N. cu privire la aceste nereguli.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular