Transport ilegal de pește la Midia și Tulcea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând patru cetăţeni români care transportau, cu autoturismele, cantitatea de 168 kilograme peşte fără documente justificative.

• În data de 21.10.2014, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia au oprit pentru control în zona de competenţă un autoturism marca BMW, înmatriculat în Tulcea, la bordul căruia se aflau doi cetăţeni români R.D., în vârstă de 43 ani şi C.C. în vârstă de 21 ani.
În urma controlului autoturismului au fost descoperite patru lăzi din plastic încărcate cu cantitatea de 119 kilograme peşte proaspăt din speciile şalău şi caras.
• Tot în data de 21.10.2014, în jurul orei 13.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea au oprit pentru control, pe raza localităţii Somova, un autoturism marca Ford Tranzit, în care se aflau două persoane cu vârste de 61 ani, respectiv 66 ani.
În autoturism a fost descoperită cantitatea de 49 kilograme de peşte din speciile ştiucă, şalău, biban, somn şi crap, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat întreaga cantitate de peşte în vederea confiscării, care a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale, iar persoanelor în cauză le-au fost întocmite lucrări penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,deţinere, transport sau comercializare a peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular