Tinerii Constanței au ieșit în stradă: ”Rețeta pentru ruină, Mazăre și cocaină”

După ce victoria candidatului Klaus Iohannis devenise aproape certă, începând cu orele 21, la Constanța au avut loc mai multe proteste spontane, manifestanții cerând demisia primarului Radu Mazăre și a Guvernului. În scurt timp s-a format o coloană înzestrată cu steaguri tricolore care a traversat tot orașul până în fața Primăriei Constanța. În jurul orelor 23:30 grupul ajuns în fața Primăriei număra deja aproximativ 1000 de persoane, în general tineri, care scandau “Mazăre și Nicușor în același dormitor!”

Proteste in fata Primariei Constanta - 16 Noiembrie 2014
Proteste in fata Primariei Constanta – 16 Noiembrie 2014

În ciuda faptului că mitingul de la Constanța n-a fost unul autorizat, forțele de ordine prezente n-au intervenit în sensul stopării protestelor, ba chiar au ajutat ca manifestanții să circule în siguranță pe străzile și bulevardele orașului până în fața Primăriei. Aici tinerii adunați au scandat “Mazăre, nu uita, va veni şi vremea ta !” și “Mazăre și Nicușor în același dormitor !” aluzie evidentă la faptul că situația juridică a celor doi baroni locali este incertă, Nicușor Constantinescu fiind încarcerat la spitalul penitenciar Rahova (cu două mandate de arestare pe numele său) în timp ce Radu Mazăre se află sub control judiciar.

Simțind probabil că sfârșitul se apropie vertiginos primarul Radu Mazăre declarase ieri, încă de la primele ore, că dacă “sistemul” construit de Traian Băsescu nu se schimbă vrea să se retragă și de la Primărie și din politică: “Dacă lucrurile şi sistemul pentru care umblu îmbrăcat aşa (în ținută kaki cu beretă roșie – n.r.) de zece ani nu se schimbă, vreau să mă retrag nu numai de la pimărie, vreau să mă retrag de tot.”(D.I)

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular