De ziua păcălelii, M10 Constanța prezintă top 10 minciuni ale primarului Radu Mazăre

Mâine este 1 aprilie, Ziua păcălelilor. Cu greu, într-o misiune aproape imposibilă, Asociația M10 Constanța a selecționat cele mai gogonate minciuni ale primarului Radu Mazăre, din anul 2004 și până în prezent. Spunem cu greu, întrucât minciunile sunt mult mai multe, însă 10 sunt mai gogonate decât toate. Iată-le:

  1. Un nou CET, o gigacalorie mai ieftină”

Nu este cea mai gogonată minciună, însă este cea care a găurit adânc buzunarele constănțenilor. Este o promisiune făcută în campania electorală din anul 2012 după ce, în iarna anului 2011, constănțenii au ales între pâine și medicamente, pe de o parte, și plata întreținerii, pe de altă parte (în condițiile în care bani au fost, sunt și vor fi în bugetul local pentru subvenționarea gigacaloriei pentru toți constănțenii, în aceleași condiții ca și până în anul 2011). După alegerile locale din anul 2012, CET-ul este același, gigacaloria rămâne printre cele mai scumpe din țară iar constănțenii tot ies din iarnă cu datorii mari la întreținere. Cel puțin pentru cinism, merită locul 1.

  1. Reabilitarea Cazinoului

După ce, în anul 2007, primarul a anunțat cu surle și trâmbițe concesionarea Cazinoului către firma israeliană Queenco, trei ani mai târziu ne-a informat că „firma, a intrat în incapacitate de a mai băga toţi banii şi de a renova din cauza crizei internaţionale” („a mai băga toți banii” înseamnă că a investit ceva, dar nu se știe ce, cât, cum și unde pentru că edificiul arăta/arată jalnic). În vara anului 2010, Radu Mazăre ne-a anunțat că „există doritori, inclusiv în China, care au cazinouri în Macao şi care ar fi interesaţi să cumpere”. După ce vreme de patru ani    n-am văzut picior de chinez prin zonă, în luna februarie a anului 2014 același edil ne-a informat că „plec în Elveţia ca să mă întâlnesc cu un grup de investitori pentru Cazinou”. După șapte ani de plimbări printre investitori fictivi, cu investiții fictive, Cazinoul a ajuns la Compania Națională de Investiții care, pentru moment, doar promite reabilitarea sa. Până la fapte, să sperăm că nu se prăbușește ceva prin interior.

  1. Joaca de-a demisia

În campania prezidențială din anul 2009, Radu Mazăre ne-a întrebat „cine pleacă, eu sau Băsescu?”, Traian Băsescu a rămas și el n-a plecat; în campania din anul 2014 ne-a promis că „dacă nu iese Ponta[…]eu nu mai stau”, Ponta n-a ieșit și el a stat. Recent, la ieșirea din „beciul domnesc” ne-a asigurat că demisia din funcția de primar este o chestiune de zile. Au trecut vreo 14 zile și…nimic.

  1. Construirea a 7 insule artificiale în Marea Neagră (4 Mamaia + 3 Constanța) la aproximativ 500 m. de țărm – promisiune de campanie (2008-2012)

Un fel de autostrada suspendată a lui Sorin Oprescu, o secvență dintr-un film SF.

  1. Realizarea unui orășel lacustru (insulă artificială) cu suprafața de 5 ha. pe lacul Siutghiol  și a unor unor canale de legatură și ecluze între Marea Neagră – Siutghiol și Siutghiol – Tăbăcarie – promisiune de campanie (2008-2012)

Primarul capitalei a promis o singură autostradă suspendată. Radu Mazăre l-a umilit și s-a întrecut pe sine la fantasmagorii. Probabil că, după o noapte grea de club sau o tură pe carul alegoric îți vin tot felul de idei…

  1. Reînființarea zonei Expo-Flora în parcul Tăbăcărie completată cu o seră de iarnă cu vegetație indigenă diversă – promisiune de campanie (2008-2012)

Dacă citim City Mall, în loc de Expo-Flora, și cârciumile din mall și parc, în loc de seră de iarnă cu vegetație indigenă diversă, atunci vom înțelege că proiectul a fost realizat și este în plină extindere.

  1. Realizarea unor parcări multietajate în Constanța și Mamaia (aproximativ 10.000 de locuri de parcare) – promisiune de campanie (2008-2012)

Dacă ești conducător auto nici nu știi ce să faci, să plângi sau să râzi…

  1. Construirea unui bazar oriental în formă de cetate cu funcțiuni comerciale, terase, restaurante, spații de recreere – suprafață 10.000 mp (în zona Poarta I) – promisiune de campanie (2008-2012)

Da, a promis și așa ceva. Evident că n-a făcut. Probabil că a și uitat. 

  1. Înființarea unui parc modern cu dotări moderne pentru recreere în zona Tomis I – Tomis II, suprafața 91.000 mp – promisiune de campanie (2008-2012)

Unde este? Vrem și noi, copiii, rudele și toată lumea să ne recreăm în el.

  1. Realizarea unei perdele forestiere în jurul municipiului pentru stoparea fenomenului de deșertificare ce înaintează dinspre carierele de calcar scoase din circuit – promisiune de campanie (2008-2012)

Dacă citim supermarket-uri, hoteluri, clădiri sau alte betoane, în loc de perdele forestiere, putem spune că și acest proiect s-a realizat.

Pe scurt, acestea sunt cele mai gogonate minciuni ale lui Radu Mazăre. Este de râs, dar un râs amar. Așa cum au fost mandatele sale pentru Constanța și pentru constănțeni.

Mihai Petre

Președinte M10 Constanța

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular