M10 Constanța continuă lupta cu hingherii

A trecut o lună și jumătate de la scandaloasa eutanasiere a unui câine comunitar, pe jumătate paralizat, ce se afla în grija unui om al străzii, iar administrația locală nu a furnizat niciun răspuns la tristele și abuzivele evenimente petrecute în ziua de 27 mai 2015.

În plus, serviciul de ecarisaj își continuă nestingherit activitatea, ca și cum nimic nu   s-ar fi întâmplat, stârnind în continuare, prin modul brutal de acțiune, valuri de proteste din partea iubitorilor de animale.

Vis-a-vis de faptul mai sus menționat, M10 Constanța s-a adresat Inspectoratului Județean de Poliție, Direcției Sanitar Veterinare și Colegiului Medicilor Veterinari, însă primele și principalele răspunsuri și măsuri pe care le așteptam erau de la instituția direct responsabilă, Primăria municipiului Constanța. Încă le așteptăm.

Până atunci, având în vedere că Biobaza Constanța nu are dotarea necesară pentru a diagnostica/proba atât afecțiunile incurabile care conduc la eutanasierea de îndată a câinilor comunitari, cât și afecțiunile cu care aceștia sunt cazați în Biobază (fiind suficient examenul “din ochi” al medicului veterinar pentru întocmirea fișei de observație), fapt coroborat cu multiplele reacții de protest îndreptate împotriva activității serviciului local de ecarisaj și a nenumăratelor sesizări referitoare la felul cum sunt tratați câinii din Biobază, M10 îi solicită primarului interimar, Decebal Făgădău, să declanșeze procedurile de reziliere a contractului cu firma care asigură serviciul de prindere, transport și gestionare a câinilor fără stăpân, precum și organizarea unei noi licitații la care să participe societăți capabile să gestioneze responsabil activitatea de ecarisaj din municipiul Constanța.

De asemenea, M10 solicită accelerarea anchetei Primăriei municipiului Constanța și furnizarea cât mai rapidă de răspunsuri la multiplele semne de întrebare generate de controversatul eveniment mai sus menționat, precum și la activitatea firmei care gestionează activitatea locală de ecarisaj.

Biobaza animalelor fără stăpân trebuie să fie un loc civilizat, unde oricărui constănțean să i se ofere posibilitatea de a adopta un cățel sănătos, unde câinii care sunt cazați să fie tratați corespunzător și nu maltratați sau îmbolnăviți, unde grija pentru animale trebuie să fie literă de lege pentru angajați.

Astăzi, serviciul de ecarisaj din municipiul Constanța este unul dintre elementele care contribuie din plin la declasificarea națională a orașului nostru, pe toate planurile, inclusiv pe cel al civilizației.

Mihai Petre

Președinte

M10 Constanța

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular