Top trei minciuni ale candidatului Boroianu sau cum să-l transformi pe Pinocchio în șef de campanie

Teoretic, campania electorală nu a început încă. Practic însă, mai mulți candidați apar deja pe micile ecrane explicând cât de frumos și bine va fi să trăiești în orașul Constanța, odată ce ei vor ajunge primari. Printre acești candidați, poate cel mai vizibil este Robert Boroianu, care a avut grijă să-și cumpere deja sprijinul ziarelor din Constanța și chiar și a unor televiziuni, în ciuda faptului că partidul nu a stabilit încă oficial că el este cel care va candida pentru funcția de primar al municipiului.

Boroianu are însă o mare problemă. Greu de înțeles dacă o face din nepricepere sau din convingere, dar, posibilul candidat al PNL obișnuiește des să ”fenteze” adevărul. Mai în glumă, mai în serios vorbim despre un domn care și-a botezat firma ”Gepeto”, personaj care-l reprezenta pe tatăl mincinosului Pinocchio. Un candidat care a postat poze pe Facebook de la un miting la care a participat fix șapte minute pe ceas, fără a specifica acest lucru, evident, în postarea sa, are evident anumite probleme. Și, pentru a vă demonstra că lucrurile nu se opresc la fente mărunte ale realității, am făcut un top trei al minciunilor grosolane pe care le-a spus până acum posibilul candidat Robert Boroianu, însoțite chiar de imagini video, pe care le-am furat de la colegii noștri de la Litoral Tv.

1) Nu am avut niciodată afaceri cu familia Dragomir. 

Atunci când a fost invitat pentru prima dată într-o emisiune televizată, l-am întrebat pe Robert Boroianu, prin intermediul moderatoarei Lavinia Siclitaru, dacă a fost vreodată implicat în afaceri alături de familia președintelui PNL Constanța. Știind deja adevărul, am fost surprinși să constatăm că răspunsul este unul negativ. Au urmat dezvăluirile pe care le-am făcut pe Constanta.ro și o nouă emisiune în care Robert Boroianu a admis că a fost implicat în afacerea Coyote Ugly alături de fiul lui Gheorghe Dragomir. De ce am insistat pe această dezvăluire? Pentru că în opinia noastră, vorbim deja de ”nepotism” în organizația județeană a PNL Constanța, candidatul nefiind selectat pe criterii de competență ci pe bază de relații și chiar rudenie. Imaginile sunt grăitoare, primul minut fiind minciuna din emisiunea din 3 iunie în timp ce restul fiind recunoașterea venită după dezvăluirile noastre, în aceeași emisiune, ediția din 22 iunie.

2) Nu am relații de afaceri cu Dobre și fiii

IMG_2587

O altă minciună, greu de explicat, din partea candidatului Boroianu, este aceea că nu s-a pus niciodată problema unei colaborări cu firma Dobre și Fiii, pentru a asigura transportul în cadrul programului Cornul și Laptele, program licitat de Consiliul Județean Constanța. Desigur că acordul cadru în care firma lui Robert Boroianu figurează ca făcând parte din contract există și este public (îl puteți citi dând click aici), cu atât mai greu este de înțeles felul în care Robert Boroianu neagă evidentul. Dar, pentru a lămuri întreaga dilemă, am luat legătura cu persoane din conducerea firmei Dobre și Fiii, care ne-au explicat că ”atunci când am luat decizia să participăm la licitația pentru Cornul și Laptele, în 2013, aveam nevoie de o soluție de rezervă pentru transportul produselor, doar în cazul în care compania noastră nu ar fi făcut față. Am luat legătura cu firma Gepeto Impex SA care a acceptat să fie soluția noastră de rezervă pentru transportul laptelui. Din fericire, după câștigarea contractului nu am mai avut nevoie de serviciile dânșilor așa că am încheiat acea colaborare”, ne-au transmis reprezentanții companiei Dobre și Fiii. Așadar și actele și declarația celor implicați arată clar că firma domnului Boroianu a fost implicată într-o licitație cu Consiliul Județean, lucru deloc ilegal, atât timp cât îl admiți franc și bărbătește. Imaginile video vă vor arăta însă un Robert Boroianu care neagă cu vehemență orice legătură cu familia Dobre, uitând însă să specifice un alt amănunt foarte amuzant și clar ca lumina zilei. În piața Abator, sub siglă comună, Gepeto și Dobre și Fiii împart același magazin, oferind spre vânzare produsele ambelor branduri. Amuzant, nu-i așa? Priviți imaginile.

 

3) De astăzi, vom face cu adevărat opoziție.

Poate și minciuna noastră preferată. În prima conferință de presă, Robert Boroianu a admis faptul că opoziția pe care a făcut-o PNL-ul în Constanța a fost una slabă, dar a decretat sus și tare că din acel moment lucrurile se vor schimba dramatic. Și-acum, vă întrebăm noi, câte poziții ale PNL-ului împotriva actualei sau fostei administrații ați văzut în ultima lună? N-ați văzut. De ce? Pentru că USL trăiește la Constanța, prin cei câțiva directori de deconcentrate pe care PNL încă îi are. Și nu-s puțini. Și de ce ai strica asta? Dar, despre directorii instituțiilor constănțene înrolați în PNL, într-un alt articol.

Top trei minciuni ale posibilului candidat Robert Boroianu, așadar. Și nu sunt singurele, dar, în speranța că poate omul își va îndrepta modul de a face campanie, deocamdată ne-am rezumat doar la cele trei.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular