Va fi Luminița Vlădescu prima femeie aleasă primar al orașului Medgidia?

Exceptând ceea ce vedem la București, nu ne e dat aici, pe plan local, să vedem multe exemple de femei angrenate în munca politică. Poate pentru că o asemenea experiență, într-o lume condusă mai mult de bărbați, le-ar obliga la compromisuri pe care nu și le doresc, poate pentru că posibilitatea unei femei de a evolua într-un partid sau în administrație e foarte mică iar ele știu asta. Nu știm de ce femeile evită, în marea lor majoritate, intrarea în politică, dar e cert că o fac. Așa că, din puținele exemple de femei care au reușit în această lume a politicii constănțene, am ales-o pe doamna Luminița Vlădescu, pentru a purta o discuție relaxată despre ce înseamnă, ca femeie, să conduci cea mai mare organizație de partid din Medgidia, cea a social democraților și chiar orașul, din funcția de viceprimar.

De la cel mai tânăr consilier la șeful PSD Medgidia

Luminița Vlădescu are 47 de ani, chiar dacă nu-și arată vârsta. A intrat în politică încă din 1997, în același partid în care a rămas până în prezent. ”În 2000 am devenit consilier local, cel mai tânăr consilier din istoria acestui oraș, ne spune doamna Vlădescu, mândră, dar am renunțat să mai candidez în următorul mandat, pentru că am devenit mamă, am trei copii, doi băieți și o fată. Am revenit totuși în 2008, din nou consilier local, iar doi ani mai târziu am fost aleasă șef al Organizației PSD Medgidia.”

Întrebată dacă a văzut femei, alegând căi de a crește politic mai neortodoxe, doamna Vlădescu refuză să comenteze. Știe doar, după cum ne spune, că ea a ales să-și construiască o carieră politică, pas cu pas, acesta fiind felul dânsei de a fi. ”Sunt economist, am fost director de bancă, am știut mereu că dacă lucrurile nu vor merge, în politică, am o meserie bună la care mă pot întoarce. Poate tocmai acest lucru mi-a oferit un confort psihic, pentru a-mi putea construi cariera politică în liniște.”, povestește Luminița Vlădescu.

Proiectul blocurilor container, clonat și la Medgidia

Revenind la Medgidia, viceprimarul Luminița Vlădescu spune că activitatea a pornit greoi pentru că fosta administrație lăsase o moștenire dezastruoasă. Momentul în care alianța USL s-a rupt, moment pe care Luminița Vlădescu nu are nicio temere să afirme public că-l regretă, a fost din nou un punct critic în activitatea consiliului local, fiind nevoie ca șefă a PSD să caute majorități și susținere pentru a-și putea aproba proiectele gândite în oraș.

”Am obținut finanțare pentru șase blocuri modulare, ca acelea din cartierul Henri Coandă, dar într-o zonă mai ferită a orașului. Deși sunt viceprimar am mers personal pe la toate instituțiile abilitate pentru a strânge documentația necesară acestor blocuri. Dosare întregi de documente pe care le-am redactat și dus la semnat personal, peste tot. Am obținut de asemenea un credit furnizor pentru reabilitarea a 52 de străzi din oraș, am pus primul trotuar din comuna Valea Dacilor și am pietruit drumurile din Remus Opreanu”, spune Luminița Vlădescu.

Viceprimarul primește atribuțiile de la edilul în funcție și poate tocmai de aceea, odată cu ruperea USL, ar fi fost de așteptat ca primarul liberal în funcție, Marian Iordache să ofere doamnei atribuții de tipul ”ascuțit creioane”, așa cum se practică, atunci când adversarii politici vor să se distrugă reciproc. Marian Iordache n-a făcut asta, în schimb a ales să-i dea pe mână Luminiței Vlădescu probabil cea mai grea activitate a unei Primării, aceea legată de serviciile publice, asistența socială și coordonarea Poliției Locale.

Știind care sunt problemele cu polițiștii locali în Constanța nu ne-am putut abține să întrebăm cum se descurcă în acest sector. ”La început, nu dormeam nopțile pentru că nu puteam plăti oamenii la zi, nu erau bani, dar am reușit să remediez situația. Poliția Locală funcționează la Medgidia și cred că se vede. În ceea ce privește asistența socială, am aproape zilnic audiențe și încerc să stau de vorbă cu toată lumea, ca să înțeleg problemele și să ajut. Îmi place să lucrez cu oamenii, cred că dacă nu luam calea politică aș fi ajuns lider de sindicat.

Primul primar femeie al orașului Medgidia?

vladescuDespre eventualitatea în care ar putea ajunge primar al orașului Medgidia, Luminița Vlădescu recunoaște sincer că și-ar dori această provocare, pentru că a ajuns într-un punct în care a învățat ce trebuie făcut în acea funcție.

”Am învățat, lucrând cu oamenii, care sunt nevoile lor și cum să le rezolv problemele. Sunt sigură că aș putea fi un primar bun pentru Medgidia. Ce aș schimba în primul rând în oraș? Aș începe chiar cu instituția Primăriei care trebuie reorganizată major și aș continua cu serviciul de impozite și taxe care trebuie reorganizat din temelii, pentru că avem o problemă la nivelul colectării de taxe și impozite, ceea ce dăunează de fapt orașului. Aș avea grijă să merg mai departe cu investițiile RAJA care ne-au ajutat enorm, pentru că poate nu știți, administrația dinaintea noastră a falimentat serviciul de apă de patru ori prin gestionarea greșită a acestuia. Și mai ales, cred că aș ajuta oamenii să reînțeleagă importanța primarului și a colaborării cu el, într-un oraș, pentru că în prezent oamenii nu mai au încredere în funcția asta, nu se mai simt reprezentați.”, ne-a spus Luminița Vlădescu.

Vă așteptăm să vă spuneți opinia

Luminița Vlădescu a fost cel mai tânăr consilier local al orașului Medgidia, este primul viceprimar femeie din istoria urbei respective și ar fi primul primar femeie pentru oraș.

Pentru că nu știm exact care e părerea oamenilor din Medgidia despre Luminița Vlădescu, dar și despre alți eventuali candidați la funcția de primar al orașului, invităm oamenii să-și spună opinia pe contul de facebook Primar pentru Medgidia, acolo unde încercăm să găsim soluții pentru cel mai potrivit om care să conducă acest oraș. Desigur, nouă, celor de la Constanța.ro, Luminița Vlădescu, ne-a făcut o impresie plăcută dar, în final, votul este al celor din Medgidia și ei sunt cei care vor decide.

 

 

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular