Operațiunea ”Distrugeți-l pe Valentin Vrabie”. La Medgidia, grupurile de interese nu vor un candidat independent de ele

Toate tunurile pe Valentin Vrabie. Așa ar suna, pe scurt, operațiunea care se desfășoară în prezent la Medgidia, acolo unde candidatul independent venit de la Peștera a reușit să panicheze grupurile de interese din municipiu, care, se văd acum în pericol de a fi îndepărtate de la ”robinetul” de resurse materiale și mai ales financiare ale orașului, lucru nepermis, în accepțiunea lor, evident. Grupuri de interese care, în disperarea de a rămâne la conducerea Medgidiei, nu s-ar da înapoi de la absolut nimic pentru a-l distruge pe omul care propune depolitizarea ca mod de administrație eficient.

Orașul Medgidia și mai ales oamenii din acest oraș, se află în acest moment la o răscruce importantă. După ani buni în care la cârma administrației au fost aleși politicieni care promiteau marea cu sarea, pentru ca în următorii patru ani să doarmă, astăzi, oamenii înclină spre a da o șansă faptelor. Votul masiv pro Vrabie care se prefigurează în iunie, pare a fi un vot de blam dat politicii dar și o exprimare mai vie decât oricând a dorinței oamenilor ca lucrurile în Medgidia să se schimbe.

Vrabie vine după opt ani de administrat cu succes comuna Peștera. A transformat micuța localitate de lângă Medgidia într-un brand iar rezultatele sale sunt cunoscute la nivel național. Dincolo de rezultatele excepționale care-l însoțesc, Vrabie vine în lupta pentru Medgidia complet singur iar sistemul pe care-l are de înfruntat este unul înfiorător. Interesant este că în ciuda atacurilor murdare la care este supus, Vrabie este cel care continuă să refuze să intre în acest joc murdar, continuând să vorbească doar despre ideile cu care va guverna Medgidia. Independentul dovedește astfel că vine în fruntea medgidienilor condus de o cu totul altă mentalitate decât cea a actualilor politicieni ce administrează orașul.

Independent împotriva tuturor partidelor politice

Prima linie de ”infractori” cu care se bate Valentin Vrabie este cea a partidelor politice. Fie că vorbim de PSD, PNL sau chiar inexistentul PMP, candidatul independent trebuie să înfrunte denigrarea sosită din partea acestor formațiuni care fac astăzi front comun în încercarea de a-l distruge.

După ani de zile de insuccese, liberali se luptă disperați să-l împiedice pe Vrabie să ajungă la Primărie. Și cum oare mai bine se vede disperarea acestora, dacă nu prin faptul că PRIMARUL Marian Iordache, în zilele de Paște, nu găsește nimic mai bun de făcut decât să distribuie pe internet informații false despre omul care-i va lua locul? Nu mai există sărbători sfinte, nu mai există demnitate, nu mai există recunoașterea faptului că la Medgidia liberalii au eșuat, împreună cu prietenii lor social democrați. Nu, există doar dorința lor disperată de a-l opri pe Vrabie.

Liderul PMP, la nivel județean, Claudiu Palaz, vine personal în studiourile unei televiziuni locale din Medgidia pentru a-l ataca mișelește pe Vrabie. Totul, legat de fostul primar al comunei Peștera este trecut prin foc și sabie, se ajunge chiar la familie, chiar dacă e vinerea mare și oamenii se pregătesc de Paște. Lângă Palaz, candidatul PMP, cvasinecunoscutul Puiu Ivanof, zâmbește amar, când liderul său vorbește de ”pensionarul” Chițac, candidatul de la Cosntanța. El e cu 13 ani mai în vârstă, așadar jignirile pe care Palaz le aruncă, legat de vârstă, îl ating mai degrabă pe el, dar nu contează. Contractele de miliarde pe care le are cu statul român ar fi în pericol, dacă și-ar pierde locul din politică, așa că Palaz e lăsat să turuie.

Revenind, în lupta disperată pentru a-l opri pe Vrabie să conducă destinele Medgidiei, liberalii au scos la înaintare un sistem ticăloșit cum rar ți-ar fi dat să vezi. Știți deja, probabil, candidatul liberal pentru Primăria Medgidiei este Marian Odor, șeful finanțiștilor din localitate. La prima vedere te-ai putea întreba de ce l-au ales liberalii exact pe acest om, de care n-a auzit nimeni în zonă, chiar dacă pretinde că e născut și crescut acolo. Răspunsul e simplu. În zilele ce preced campania electorală, Marian Odor a mers pe străzile orașului, vizitând agenții economici împreună cu funcționari ai fiscului. A fost un mesaj de forță adresat oamenilor de afaceri locali. Dacă Vrabie câștigă, fiscul se va răzbuna. Vor urma controale și amenzi cum n-a mai văzut orașul. În ciuda acestor presiuni, oamenii nu se lasă intimidați, iar sondajele ce-l indică pe Vrabie câștigător detașat arată că scârba și deziluzia pe care-o trăiesc Medgidienii în acest moment sunt la un nivel maxim.

Continuând, Marian Odor nu este doar șeful liberal al fiscului. Omul spune franc, la fiecare apariție în public sau televizată că este liderul unei organizații masonice din zonă. Și aici intervine un nou dușman de moarte cu care Vrabie trebuie să se lupte, masoneria. Grup de oameni de influență, din toate domeniile de activitate ale orașului, ce este folosit acum ca armă electorală.  Totul pentru ca Vrabie să piardă. Totul pentru ca Medgidia să rămână în ghearele politicienilor și a grupurilor de interese.

Comuna Peștera este și ea vizată

Iar nesimțirea și disperarea acestor domni nu se oprește aici. Profitând de pasul pe care Valentin Vrabie îl face între Peștera și Medgidia, liberalii fac un atac disperat, încercând să cucerească ambele localități. Dacă la Medgidia a fost propus un șef al finanțelor, care deși aflat în funcție de ani de zile a privit calm la declinul economic al localității sale, la Peștera liberalii se luptă s-o impună pe Anca Bobe.

Anca Demirel-Bobe care este de fapt Paraschiva Bobe, fost director timp de 18 ani al Direcției Agricole din Constanța. Poziție din care nu a ajutat cu absolut nimic comuna Peștera, pe care astăzi o declară ”locul natal pe care-l iubește cel mai mult”. O Anca Bobe care tratează cu dispreț comuna Peștera, ducându-și nepoții cu jeepul la școala din Medgidia, o școală care acum e mult sub nivelul celei din comuna pe care vrea s-o administreze ca viitor primar. O Anca Bobe care în ultimii opt ani a trecut doar de două ori pe la Primărie, o dată pentru a cere balta Ivrinezu și a doua oară pentru a cere câteva sute de hectare de teren pentru a le lucra. Sunt lucruri pe care din fericire, oamenii din comuna Peștera le știu și le vor sancționa la vot, fără îndoială, la fel cum se va întâmpla la Medgidia.

Ca un fapt amuzant, disperarea acestei doamne a mers până acolo încât, în tentativa ei de a strânge voturi, Anca Bobe a ales să participe la slujba de Înviere la biserica din comuna Peștera, pentru prima dată în viața ei. Spre nenorocul ei, oamenii au strâmbat din nas, înțelegând că o mare sărbătoare creștinească e folosită în scop electoral, așa că manevra doamnei Bobe a eșuat lamentabil. Dar, despre doamna Anca Bobe, vom reveni într-un material separat, pentru că sunt multe, foarte multe de spus.

În concluzie, ziua de vot de la începutul lunii iunie va însemna fie victoria unui independent în fața unui sistem eminamente corupt, acela al grupurilor de interese dornice doar de jaf și îmbogățire fie continuarea declinului în care se află Medgidia în acest moment. Nu ne îndoim că Medgidienii știu ce vor, că nu se vor lăsa păcăliți de toate măgăriile care se vor arunca pe piață în viitorul apropiat (pentru că deja sunt și vor mai fi multe) și că vor vota pentru binele lor și al famillilor lor.

Similar Articles

Comments

  1. La mine in cartier procentul care il va obtine Domnul Vrabie va fi peste 90 % . Nu stiu in alte zone ale orasului , dar cei care nu ma cred nu au decat sa verifice personal prin sondaj local, intreband toti locuitorii portiunii de cartier in care locuiesc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular