Coaliție împotriva constănțenilor! Tudorel Chesoi demască înțelegerea dintre RADET și Engie

Consilierul local Tudorel Chesoi atrage atenția asupra unui abuz pe care îl face, în opinia sa, RADET împreună cu Engie.

Acesta a precizat că, în discuțiile pe care le poartă cu cetățenii în această campanie electorală, o doamnă care locuiește pe strada Dionisie cel Mic i-a prezentat o situațieaproape incredibilă. Aceasta a făcut o cerere de racordare la rețeaua de gaze, pentru că dorea să se branșeze la aragaz. Nu era vorba despre montarea unei centrale pe gaz, ci numai de un focar pentru aragaz. A și plătit pentru această lucrare o sumă frumoasă: 2.500 de lei.

Surpriză însă. GDF Suez (actualul Engie, fostul Congaz) a luat banii de la respectiva doamnă, dar au refuzat să facă lucrarea. Motivul: ”RADET Constanța a emis aviz nefavorabil pentru realizarea branșamentului.”

Rețineți, o firmă privată care trebuie să facă un branșament de gaze la ARAGAZ, după ce a încasat banii, refuză doar pentru că RADET, o regie a Primăriei Constanța care se ocupă cu distribuția de agent termic, solicită Engie să nu efectueze lucrarea, întrucât solicitantul are datorii la RADET.

Iată ce scrie RADET într-o adresă oficială către GDF Suez.

”Având în vedere solicitarea dv, înregistrată la RADET, pentru avizare amplasament ”Branșament alimentare cu gaze naturale – ARAGAZ” în imobilul situat în municipiul Constanța, strada Dionisie cel Mic, nr…, vă informăm că beneficiarul lucrării, Asociația de Proprietari nr…, figurează cu debite, rezultate din neplata serviciilor de care a beneficiat din partea noastră. Pentru a evita apariția unui blocaj în eliberarea avizelor de apartament, vă rugăm să analizați formalitățile de racordare la rețeaua de gaze naturale după ce datornicul face dovada stingerii datoriilor către RADET”. Documentul este semnat de Bogdan Orozan, director producție RADET, de șeful Biroului Tehnic de Investiții și de un referent de specialitate.

Cazul l-a revoltat pe consilierul local Tudorel Chesoi, care a început o luptă, alături de constănțeni, împotriva abuzurilor pe care le face RADET.

”În primul rând, doamna respectivă nu are nicio datorie la RADET. De ce să fie pedepsită ea pentru datoriile altora? În Constanța, furnizorul de gaze și RADET fac împreună o coaliție împortiva cetățenilor. Persoana respectivă, care a solicitat alimentarea cu gaz a aragazului, a plătit către Engie, dar aceștia au refuzat să efectueze lucrarea ținând cont, într-un mod ciudat, de adresa RADET, prin care solicită să refuze efectuarea lucrării. Engie se comportă ca un recuperator pentru RADET. Mi se pare absurd, ridicol și sfidător față de constănțeni. Care este legătura dintre o firmă privată și RADET? Este cumva un parteneriat public-privat în detrimentul cetățeanului? Ce se întâmplă este împotriva drepturilor pe care le au constănțenii. Situația aceasta trebuie să înceteze urgent. Candidez pentru un post de consilier local independent pentru a rezolva aceste probleme ale constănțenilor, dar și altele, pe care le-am constatat discutând cu locuitorii orașului nostru”, a declarat Tudorel Chesoi.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular