Vor încerca astăzi oamenii lui Gheorghe Dragomir să-l execute în lipsă pe Vergil Chițac?

O informație venită pe surse anunța că astăzi, la sediul PNL Constanța, în jurul orei 16, a fost convocată o ședință în cadrul căreia liderii organizației județene vor cere tragerea la răspundere a amiralului Vergil Chițac, pentru rezultatele slabe pe care acesta le-a obținut la alegerile locale.

Informația în sine e de-ajuns pentru a te face să râzi zgomotos. Pentru că e foarte simplu să faci o comparație între rezultatele din 2008 (în 2012 PSD și PNL au susținut candidați comuni), atunci când liberalul Victor Manea, a pierdut la 57 % diferență față de Radu Mazăre fiind pedepsit pentru eșec cu un post de senator. Sau putem compara cu situația lui Gheorghe Dragomir, care în același an 2008 s-a aflat, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța, pe locul trei, la 46 % diferență față de Nicușor Constantinescu, asta neîmpiedicându-l să fie nu doar deputat sau președinte al PNL Constanța dar și un pretendent la aceeași funcție în acest an.

mazare manea

dragomir nicusor

Cu toate astea, nu e greu de înțeles de ce Gheorghe Dragomir și ai lui îl vor plecat pe Vergil Chițac. Amiralul s-a evidențiat prin cel mai bun scor electoral din ultimii 26 de ani. Acest scor îl legitimează pe amiral nu doar pentru un post de parlamentar la alegerile din toamnă dar și pentru funcția de președinte al organizației județene, Vergil Chițac devenind astfel un pericol pentru Gheorghe Dragomir dar și pentru parlamentarii din jurul acestuia, care s-ar vedea deposedați de locurile călduțe de senatori sau deputați pe care le au asigurate susținându-l pe actualul lider.

Și, pentru a veni în cofirmare a aceea ce spuneam mai sus, informațiile ajunse la noi spun că tabăra Dragomir l-ar scoate la înaintare pe deputatul Mihai Tararache pentru a-l executa pe Vergil Chițac, unul dintre parlamentarii care și-ar elimina astfel un adversar din cursa electorală de la sfârșitul anului.

Pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi de fapt la PNL Constanța l-am contactat pe Mihai Tararache, care ne-a confirmat că la ora 16 are loc la sediul organizației o ședință ”de analiză a rezultatelor obținute în întreg județul”. Deputatul constănțean ne-a declarat că nu se pune problema de vreo demisie sau demitere. ”Trebuie să analizăm de ce scorul de la județ a fost mai mare în timp ce în unele localități a fost mai mic. Este normal să facem o asemenea analiză, dar nu se pune problema ca eu sau altcineva să cerem demisia cuiva. Părerea mea despre scorul lui Vergil Chițac este că a fost unul foarte bun, dar trebuie să înțelegem de ce s-a situat sub media scorului pe județ”, ne-a declarat deputatul Tararache, lăsând să se înțeleagă că e o ședință pașnică.

Care e realitatea, urmează să aflăm. Ținând cont că această analiză se desfășoară nu doar în mare grabă, după alegerile locale dar și în lipsa lui Vergil Chițac, amiralul fiind plecat din țară, tindem să credem că există o fărâmă de adevăr în toată povestea asta.

Apropos, domnule Gheorghe Dragomir, cum a rămas cu promisiunea că absolut toate ședințele de la PNL Constanța vor fi înregistrare și transmise presei?

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular