Evenimentul anului, în Constanța. Regata Marilor Veliere revine în septembrie

Regata Marilor Veliere se întoarce în Constanța. O lună până la start

După succesul primei ediții din 2014, Constanța va fi din nou gazda Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră (SCF Black Sea Tall Ships Regatta).

Evenimentul va avea loc între 8 și 11 septembrie, în portul Constanța. Sunt așteptate la start 15 veliere din 6 țări, cu un total de peste 1.000 membri de echipaj.

„Avem atât nave care vin din nou în Constanța datorită succesului din 2014, dar avem și 6 nave noi față de prima ediție. O altă noutate a acestei ediții este că vom adaugă la conceptul acestui eveniment și diversitatea culturală specifică Dobrogei. Muzica, dansurile, artizanatul și gastronomia fiecărei etnii dobrogene vor fi prezente în cele patru zile completând spectacolul oferit de nave și echipaje. Reușim astfel să îmbinăm ce este mai reprezentativ pentru noi – marea, multi-culturalitatea, dar și istoria, ținând cont că suntem în proximitatea zonei peninsulare pe străzile căreia va avea loc parada echipajelor ce se va încheia cu ceremonia de premiere din Piața Ovidiu”, a declarat Alin Vintilă, reprezentantul organizatorilor din România ai evenimentului.

„Suntem încântați să revenim în Constanța pentru Regata Marilor Veliere din Marea Neagră, ediția 2016. În cadrul evenimentului de debut, din 2014, orașul a întâmpinat navele într-un mod foarte călduros și a fost o gazdă foarte bună în ceea ce avea să devină punctul culminant al unui eveniment emoționant. Ne așteptăm la mai mult anul acesta, ținând cont de faptul că portul Constanța este primul din cursă, locul unde navele se întâlnesc înainte de prima etapă spre Novorossiisk. Desigur, suntem foarte bucuroși că nava-școală Mircea și frumosul velier Adornate vor face parte din flota noastră. Ambele și-au adus o contribuție importantă în 2014 și la fel va fi și în acest an”, a spus președintele Regatei Marilor Veliere, dl. Robin Snouck-Hurgronje. ”Constanța, cu țărmul său frumos, cu tradițiile sale maritime și oamenii prietenoși, este o bijuterie a Mării Negre. Sperăm că acest eveniment va pune orașul mai mult pe scena internațională”, a completat acesta.

La Regata Marilor Veliere din anul 2014 au participat la Constanța 13 veliere, 1500 de membri de echipaj, iar numărul vizitatorilor a fost de peste 100.000 pe întreaga durată a evenimentului.

„Datorită succesului primei ediții, partea română a obținut de la Sail Training International startul regatei din acest an și programarea evenimentului în ultimul week-end de vacanță școlară”, a declarat Alin Vintilă.

Iată un scurt video despre evenimentul organizat în 2014

Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân și Liga Navală Română, cu sprijinul Administrației Porturilor Maritime Constanța.

„Dorim să promovăm Constanța ca destinație permanentă pentru velierele mari din întreaga lume care prin prezența lor sporesc atractivitatea orașului nostru în rândul turiștilor. Suntem convinși că în timp, Regata Marilor Veliere va deveni un eveniment emblematic pentru Constanța, așa cum este Festivalul Internațional de Teatru pentru Sibiu sau Festivalul Internațional de Film Transilvania pentru Cluj. Marketingul urban se bazează și pe astfel de evenimente pentru a crește atractivitatea unui oraș atât pentru turiști, cât și pentru investitori, dar mai ales pentru a defini identitatea noastră ca oraș port și pentru a-i întoarce pe constănțeni cu fața către mare”, au precizat reprezentanții Navigator Yacht Club.
 
Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaționale ce se desfășoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizație non-profit din Marea Britanie care în 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activității sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele și promovarea prieteniei și înțelegerii la nivel internațional.

Navele așteptate în portul Constanța sunt, în ordine alfabetică:

1. Adornate, România, clasa B
2. Adventure (RUS 50), Rusia, clasa C
3. Akela, Rusia, clasa D
4. Anna Maria, Rusia, clasa D
5. Arial, Rusia, clasa C
6. Atyla, Spania, pavilion Vanuatu, clasa B
7. Kaliakra, Bulgaria, clasa A
8. Kruzenshtern, Rusia, clasa A – în curs de confirmare.
9. Mir, Rusia, clasa A
10. Mircea, România, clasa A
11. Nadezhda, Rusia, clasa A
12. Pandora, Italia, clasa B
13. Pogoria, Polonia, Clasa A
14. Royal Helena, Bulgaria, clasa A
15. Vityaz, Rusia, clasa D
 
Detalii despre clasele velierelor:
– clasa A: nave cu velatură tradițională cu peste 40 m lungime totală
– clasa B: nave cu velatură tradițională sub 40 m lungime totală
– clasa C: nave cu velatură modernă sub 40 m
– clasa D: nave cu velatură modernă sub 40 m, dar care au și velă spinnaker.
 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular