Arestat după ce a comis toate infracțiunile posibile

La data de 21.10.2016, ora 16.50, politistii din cadrul Serviciului Rutier si cei ai Sectiei 2 l-au depistat pe D. Constantin Romeo, în vârstă de 24 de ani, din Constanţa, care a condus un autoturism, pe strada Dumbrăveni din cartierul Palazu Mare, unde a produs un accident rutier, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (0.44 mg alcoolemie în aerul expirat) şi fără a deţine permis de conducere.

 

Tânărul în cauză a condus un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Bulgaria, pe care l-a luat fără încuviinţarea proprietarului, alegând un traseu prin cartierul Palazu Mare şi ulterior pe DN 2A, în zona complexului comercial de la intrarea în localitatea Ovidiu.

 

La revenirea în cartierul Palazu Mare a intrat cu viteză mare într-un sens giratoriu, unde a colizionat cu un alt autoturism marca Audi model A4, în care se aflau trei persoane, printre care şi o fetiţă în vârstă de 9 ani.

 

După producerea accidentului a plecat spre domiciliul său, unde a încercat să ascundă autoturismul în garaj, însă a fost depistat de poliţiştii constănţeni care l-au reţinut pentru 24 de ore.

 

Ulterior a fost prezentat la Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind încarcerat la C.R.A.P. Constanţa.

 

Bărbatul este recidivist, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi furt, executând 3 ani de închisoare.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular