Constanta.RO

Aripa Mazăre supraviețuiește. Fiul din ”Dobre și fiii” a ajuns ministrul Turismului

0

Ultimele vești, sosite de la capitală, ne arată o realitate cel puțin tristă. Liviu Dragnea ajută gruparea Mazăre/Constantinescu să supraviețuiască și mai ales să se perpetueze. Doi dintre membrii actualului Guvern sunt de fapt reprezentanți de seamă ai grupării care a jefuit Constanța timp de mai bine de 15 ani.

După ce a ratat șansa de a deveni chiar premierul României, Sevil Shhaideh rămâne numărul doi în Guvern, primind calitatea de vicepremier și totodată ministru al Dezvoltării Regionale. Doamna cu pricina, însă, a fost mâna dreaptă a lui Nicușor Constantinescu, pe întreg mandatul acestuia la Consiliul Județean Constanța. Luând în calcul toate abuzurile pe care domnul cu pricina, condamnat la mulți, mulți ani de închisoare, le-a făcut în cadrul instituției, poate doamna Shhaideh să ne privească în ochi și să ne spună că n-a știut nimic? Că n-a văzut nimic și că a închis ochii la toate abuzurile pe care le-a făcut șeful său? Fără dubii, doamna Shhaideh este un bun profesionist, dar la fel de indubitabil este că această doamnă, dacă avea moralitate, se retrăgea imediat după ce Nicușor Constantinescu a fost condamnat definitiv și irevocabil. A ales însă să se alăture altui condamnat penal, Liviu Dragnea, situație care confirmă de fapt spusele noastre. Prfesionism, poate. Moralitate, ioc.

Mircea Titus Dobre, fiul din ”Dobre și fiiii” a ajuns în PSD doar pentru că este fiul tatălui său. Care tatăl său e legat printr-o strânsă prietenie de fostul primar Radu Mazăre. În timpul mandatului fostului primar, Mircea Dobre a beneficiat de afaceri bănoase cu administrația locală. I-am văzut numele prin aproape toate piețele constănțene și probabil nu mai e nevoie să amintim că a livrat ”corn și lapte” școlilor din județ timp de mulți ani. Fiul său, un băiat liniștit în felul lui, nu s-a remarcat cu nimic. A stat în umbra tatălui și a primit orice funcție i s-a dat, fie că vorbim de locurile mereu eligibile pe listele de la Parlament sau aceea de comunicator al PSD Constanța, acolo unde trebuie să recunoască și dânsul, s-a descurcat execrabil. Tocmai de aceea, e greu de anticipat cum se va descurca în postura de ministru al Turismului.

Cât despre seniorul Dobre, acesta continuă să fie un protejat și sub administrația Făgădău. Ne aducem aminte că viceprimarul cu atribuții de primar interimar, Făgădău, având nevoie de un viceprimar, l-a ales pe furnizorul de corn și lapte, în ciuda faptului că acesta a recunoscut în public că în activitatea sa de consilier local a sfidat anumite prevederi legale. Sperăm totuși ca juniorul să ne depășească așteptările și să se dovedească un ministru bun și eficient pentru că e foarte clar, turismul românesc are nevoie de schimbări drastice.

Și poate că, de acum încolo, domnule ministru al turismului, nu veți mai alege Bulgaria ca destinație preferată pentru vacanțele de iarnă, nu-i așa?




About Author

Lasa un raspuns

65 + = 67