Ce spun organizatorii NeverSea despre locația în care se va desfășura festivalul

Primarul Decebal Făgădău a reușit, odată cu aducerea festivalului NeverSea la Constanța, să mai facă încă o dată dovada neputinței care-l caracterizează. În ciuda faptului că festivalul este deja anunțat, cu artiști și locație cu tot, nici până în prezent administrația locală n-a reușit să ne convingă că plaja din Faleză Nord este un loc avizat de toate instituțiile din România, pentru a găzdui un asemenea concert.

Spunem asta, în primul rând, pentru că plaja este una recent amenajată cu fonduri europene, ceea ce implică o interdicție de a o folosi pentru scopuri comerciale timp de cinci ani dar și pentru că liniștea cetățenilor din zonă va fi tulburată serios în cele trei zile de festival.

Din aceste motive, Primăria Constanța ar fi trebuit să se asigure că are toate avizele necesare înainte de a anunța cu surle și trâmbițe că pe plaja din Faleză Nord vom avea copia Untold. Și tot din această incertitudine, au apărut mai multe informații conform cărora acest festival va trebui să-și caute o nouă locație, cea din Faleză Nord nefiind una acceptată de mai marii din ministerele bucureștene.

Deocamdată, organizatorii NeverSea spun că nu sunt motive de îngrijorare și că plaja din Faleză Nord rămâne locul unde timp de trei zile, la începutul lunii iulie, va avea loc evenimentul respectiv. ”Am început deja lucrările la amenajarea zonei unde va avea loc NeverSea, așa că nu vă faceți griji, lucrurile se vor desfășura așa cum le-am anunțat”, a declarat pentru Constanta.ro Ioana Chifor, PR-ul evenimentului.

Rămâne de văzut dacă această declarație este una reală, în zilele ce vor urma. Vom reveni.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular