Constanta.RO

Eduard Martin a fost arestat pentru 30 de zile

0

Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului București, instanța a decis să accepte cererea procurorilor de arest preventiv, atât pentru fostul deputat Eduard Martin, cât și pentru președintele Consiliului de Administrație al Polaris M Holding, Marcel Banagă, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Reamintim că 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, începând cu data de 3 octombrie 2017, a inculpaților:

MARTIN EDUARD STELIAN, asociat al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L și ulterior și administrator al acestei societăți
BANAGA MARCEL DANIEL, administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding,
ambii pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2006 – prezent principala sursă de venituri a societății Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanța. Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată – vezi comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015). Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria mun. Constanța – în jur de 1 milion de euro lunar – în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici).
Menținerea unei astfel de situații ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA și impozit pe profit).
În consecință, asociații și conducerea societății Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligațiilor societății Polaris M Holding către bugetul de stat și, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani.
Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, în calitate de asociat al societății Polaris M Holding și ulterior și administrator al acestei societăți, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care șase firme controlate de asociații societății Polaris M Holding) și să înregistreze în contabilitatea societății Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăți.
Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziții de studii și consultanță, ori presupusa plată a unor chirii pentru mașini și utilaje.
Prin aceste activități societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA și 13.665.460,50 lei impozit pe profit).
În aceeași perioadă, inculpatul Banaga Marcel Daniel, în calitate de administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, și apoi consilier al administratorului Martin Eduard Stelian, a pus în aplicare decizia asociaților societății, între care și Martin Eduard Stelian, ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu cele nouă firme.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 4 octombrie 2017, inculpații MARTIN EDUARD STELIAN și BANAGA MARCEL DANIEL urmează să fie prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Amintim că, anterior, inculpatul MARTIN EDUARD STELIAN a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție (comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015).
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Acest articol a fost citit de 1220 ori!




About Author

Lasa un raspuns

31 − = 26