Constanta.RO

Totul despre ”dosarul Făgădău” și ”imperiul Cârstocea”. O poveste complicată care duce la Gabriel Comănescu și Sorin Ovidiu Vântu

0

 

Decebal Făgădău, primarul Constanței, este urmărit penal de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanța. Această informație a zguduit ieri din temelii administrația constănțeană. Primarul, alături de funcționarii Nicoleta Constantin și Dinescu Fulvia Antonela, este acuzat de “abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul”și asta deoarece a permis unei firme deținută de omul de afaceri Florin Cârstocea să construiască în stațiunea Mamaia un imobil “în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică” fără respectarea normelor legale în vigoare.

În dosar mai au calitatea de suspecți atât fostul primar Radu Ștefan Mazăre, cât și arhitectul-șef al primăriei în funcție la momentul respectiv, Tănase Luiza Elena (fostă Popa). Faptele care fac obiectul dosarului deschis ieri de procurori s-au petrecut în intervalul 2009 – 2016, perioadă în care Decebal Făgădău ocupa funcția de viceprimar al municipiului Constanța, poziție din care a emis și semnat atorizațiile de construire nerespectând, susțin procurorii, dispozițiile legale.

Primarul Făgădău ”nu comentează”

În cursul zilei de ieri după orele prânzului, imediat după publicarea comunicatului pe pagina oficială a DNA, vestea începerii urmăririi penale a primarului Făgădău a făcut înconjurul presei locale și centrale în timp ce reprezentanții municipalității păreau încremeniți. În acest context tensionat, purtătorul de cuvânt al primăriei, Ionela Bărboi, a declarat colegilor de la Radio Constanța că “Decebal Făgădău NU comentează acuzațiile aduse de DNA la adresa lui.” Cam atât a putut articula primăria, servind din nou populației o liniște suspectă.

Beneficiarul: Florin Cârstocea

Prin comunicatul public din data de 4 decembrie, DNA lasă de înțeles că suspecții amintiți anterior s-au dat practic peste cap pentru autorizarea unei construcții în “zona centrală a stațiunii” Mamaia fără însă ca procurorii să ofere și detalii despre societatea care a beneficiat de strădania funcționarilor primăriei. Lămuririle au venit tot în cursul zilei de ieri, dar nu din partea autorităților: la scurt timp după comunicatul DNA, ziarul online Ordinea.Ro a explicat că “beneficiarul acestor acte luate la puricat de procurorii anrticorupție este societatea RHC City Crown SRL Constanța, administrată de cunoscutul om de afaceri Florin Cârstocea.”

City-Crown (1)

Cu alte cuvinte în perioada în care Radu Mazăre era primar, Decebal Făgădău ocupa poziția de viceprimar, Tănase Luiza Elena (Popa) arhitect-șef al primăriei, Nicoleta Constantin şefă a Serviciului autorizaţii în construcţii iar Fulvia Antonela Dinescu director executiv adjunct al Direcţiei Administraţiei Publice Locale, una dintre problemele “stringente” ce-i apăsa pe mai marii primăriei era tocmai autorizarea construirii pe plaja din Mamaia a unui bloc ce aparține afaceristului constănțean Florin Cârstocea.

Stăruința funcționarilor enumerați în săvărșirea faptelor este vizibilă cu ochiul liber, dacă ne uităm prin câte procese a fost nevoită să treacă Primăria Constanța (pe banii contribuabililor) pentru ca blocul lui Cârstocea să nu fie demolat. 

Mohammad Murat cere anularea autorizațiilor

Imobilul lui Cârstocea a fost construit în baza unei autorizații emise în anul 2009 de primărie. Terenul pe care se află construcția și în prezent face parte din zona de plajă (benzii litorale), situație în care el aparține (de drept) statului. Așa cum explică și procurorii, în certificatul de urbanism emis de către primărie nu se menționează tipul de imobil, construcţie sau teren, ori categoria terenului pe care urmează să se edifice construcţia, respectiv teren ocupat, teren liber sau teren aparent liber.” În mod absolut suspect, nici cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța n-au observat că blocul urmează să fie edificat pe nisip, proiectul primind în consecință toate avizele necesare. 

Mohammad-Murad-Florin-Carstocea

Considerând lezat dreptul ei de servitute de acces la plajă, societatea Perla Majestic SA deținută de omul de afaceri de origine libaneză Mohammad Murad a cerut în instanță anularea avizului de mediu care încălca legislația în vigoare. În plus, Perla Majestic SA a deschis un alt proces separat împotriva Primăriei și a dezvoltatorului imobiliar, prin care a solicitat anularea autorizației de construire. În urma procesului, instanța a anulat autorizația de construire.

Perla Majestic insistă, echipa Mazăre Făgădău persistă

În ciuda deciziei judecătorilor, Primăria nu s-a lăsat așa ușor intimidată: Pentru a evita demolarea și emiterea unui act de desființare a lucrărilor, pe data de 22.08.2013 Primăria a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că autorizația de construire anulată de instanță a fost modificată printr-o altă autorizație de construire emisă la data de 24.03.2011” adică o altă autorizație neanulată și perfect valabilă. Pentru că lucrurile se complicau, la câteva zile diferență, pe 03.09.2013, primarul Decebal Făgădău a semnat o nouă autorizație de construire – eliberată de data aceasta în baza certificatului de urbanism din data de 02.07.2013, semnat de primarul Radu Ștefan Mazăre și de suspecta Luiza Elena Tănase în calitate de arhitect șef. 

RADU-STEFAN-MAZARE

Așa cum explică procurorii, fără certificatul de urbanism, Făgădău nu avea cum să emită o nouă autorizație, chestiune din care reiese un anumit mod de conlucrare” în interiorul primăriei. Reprezentanții societății Perla Majestic n-au stat prea mult pe gânduri atacând în instanță și acest act al primăriei.

2016: Primăria pierde, blocul rămâne

Pe cale de consecință, în 2016, prin Sentința Civilă nr.745/2016, Tribunalul Constanța a anulat și această nouă autorizație emisă în 2013. Așa cum susțin judecătorii, pe terenul pentru care s-a emis autorizația din 2013 era deja construită o clădire (adică imobilul lui Cârstocea ce fusese construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate din 2009), prin urmare și această ultimă autorizație era tot nelegală. 

Fulvia-Antonela-Dinescu-Tanase-Luiza-Elena

În ciuda faptului că toate autorizațiile au fost anulate de instanțele de judecată blocul lui Cârstocea din Mamaia este tot în picioare. Așa s-a ajuns ca procurorii anticorupție să demareze un dosar penal iar primarul Făgădău alături de Nicoleta Constantin și Fulvia Antonela Dinescu să fie acuzați de “săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracțiunilor de corupție.”

“IMPERIUL CÂRSTOCEA”- servicii, hidrocarburi, eoliene, construcții, turism, sănătate

Beneficiarul autorizațiilor nelegale emise de Primăria Constanța, omul pentru care întregul aparat administrativ s-a dat peste cap doar să-i rezolve problemele, este nimeni altul decât cunoscutul afacerist Florin Cârstocea. Personajul nostru și-a făcut simțită prezența în mediul privat local, undeva la începutul anilor 2000, prin preluarea unor activități externalizate ale societății PETROMAR – o divize a SNP PETROM specializată în extracția petrolului și gazelor din Marea Neagră.

Probabil vă mai amintiți declarațiile fostului primar Radu Mazăre din aprilie 2014 care susținea că afaceriștii din Portul Constanța sunt „fii de colonei sau generali sau au chiar ei stele pe umăr” și sunt în mod evident sprijiniți de “servicii”. Ei bine nu cunoaștem dacă afaceristul Florin Cârstocea este securist” sau nu, dar cu știm cu siguranță că este din port.” Deci după cum se vede treaba, Radu Mazăre nu se certase chiar cu toți moștenitorii” portului.

Revenind la Cârstocea, trebuie spus că acesta a desăvârșit în ultimii 17 ani un adevărat conglomerat economic cu bazele la Constanța. În conformitate cu rapoartele Termene Just ce au la bază situațiile Oficiului Național al Registrului Comerțului, Florin Cârstocea a fost sau mai este acționar la 21 de societăți comerciale, și a fost sau mai este încă administrator la 17 dintre acestea, iar cercul său relațional pe zona de business a implicat 55 de persoane fizice (asociați sau administratori în diferite societăți din grupul amintit). 

FLORIN-CARSTOCEA

Din aceste considerente, ceea ce noi numim “imperiul Cârstocea” este alcătuit din următoarele entități economice: frima R.H.C. City Crown SRL (Coroana Orașului) este proprietarul blocului construit, ilegal după cum spun procurorii, în stațiunea Mamaia. Cârstocea patronează și Hotel Central SA (din stațiunea Mamaia), Centrul de Însănătoșire “MAKAROV” de pe bulevardul Mamaia din Constanța, compania Grup Petrol Marin SA sau GPM (a preluat activitatea de catering pentru platformele petroliere din Marea Neagră), SADON SRL specializată în exploatarea forestieră” cu sediul în Maneciu, Gheba din Prahova, Petroserv SA specializată în reparații platforme de foraj și nave, Clean Power Development, New Eolic Investments și World Class Project SRL toate trei specializate în “instalarea mașinilor și echipamentelor industriale”, Horia Green SRL societate specializată în producția de energie eoliană, PetroGroup SRL cu domeniu principal de activitate “lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidentiale”, RomAgro Prod SRL, ECOROM VIT și R Green Agriculture SRL ambele specializate în cultivarea cerealelor, RIG FireFighters SRL cu domeniul principal de activitate “lupta impotriva incendiilor și de prevenire a acestora” și R & R Oil Services R.O.S. SRL companie ce activează în domeniul “serviciilor anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale,” FILOS SRL, Neptun Yacht specializată în comercializarea ambarcațiunilor de lux, Royal Yacht SRL, MODUSS SEA SA, RIG SERVICE SA aceasta a preluat activitățile de “mentenanță ale platformelor de foraj marin”, Euro Fashion SRL, Art Style Project SRL, MARKANT SRL, PONTUS EUXIN MEDIA SRL, CLIMATRONIC SRL, RIG Service Middle East SRL.

Gabriel Comănescu versus ”taxa de tripletă”

Pe lângă cele deja punctate, în timp, afaceristul Florin Cârstocea a deținut diferite poziții în multe alte societăți, așa cum apare prezentat în graficul alăturat iar dintre acestea merită amintite următoarele: AQUAFOR International SRL, UPetrom Group Management SRL, UPetrom Engineering SRL și GRUP SERVICII PETROLIERE SA (GSP), Clubul CASA CU LEI SRLAcest ultim lanț de societăți îl leagă pe Cârstocea de afacerile conduse de celebrul Gabriel Valentin Comănescu (conform Bloomberg: deține poziția de CEO la GSP). 

Gabriel-Valentin-Comanescu

Iar aici lucrurile se complică puțin pentru că, așa cum ne aducem aminte, în pregătirea campaniei electorale din 2016, domnul Gabriel Valentin Comănescu s-a poziționat, încă din 2014, împotriva “tripletei de aur” așa cum numea el grupul Măzăre-Constantinescu-Strutinsky: “Poate domnul primar ne spune de ce Constanța s-a dus sub numărul 8 la nivel de țară? A distrus economia pentru afacerea Mamaia, unde evaziunea fiscală e în floare. Cine a renovat zona peninsulară domnilor? ABC VAL, da? Cine este ABC VAL-ul? În portul Constanța peste tot este ABC VAL-ul. Domnul primar să vină să spună unde sunt banii! Unde sunt banii constănțenilor? Aici în Constanța este vestita taxă, taxa de tripletă” declara în mai 2014 Gabriel Comănescu.

Sorin Ovidiu Vântu și GSP în cablogramele WikiLeaks

Odată cu lansarea în presa internațională în anul 2011 a cablogramelor WikiLeaks, controlul exercitat de Sorin Ovidiu Vîntu asupra companiei Grup Servicii Petroliere (GSP) din Constanța a devenit din nou subiect de prima pagină. Materialul publicat de WikiLeaks face referire la evenimentele petrecute în Iran, pe 22 August 2006, atunci când platforma petrolieră românească Orizont, ce aparținea societății Grup Servicii Petroliere (GSP) a fost victima unui conflict juridic. 

Sorin-Ovidiu-Vintu

Chiar dacă evenimentul a fost unul de natură comercială, postul Realitatea TV, televiziunea controlată atunci de Vîntu a insistat în materiale ample că este vorba despre o agresiune a Iranului împotriva României. Asta prezenta o telegramă a Ambasadei SUA la București, obţinută de Wikileaks şi publicată de KamikazeOnline.ro, din care cităm:

În timp ce majoritatea știrilor reflectau natura comercială a disputei, Realitatea TV, versiunea românească a CNN, a dedicat o acoperire extensivă poveștii și poziției GSP, care susținea că evenimentele erau un act de agresiune împotriva României. Atât Realitatea TV cât și GSP sunt deținute de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu”, raportau diplomații americani în 2006 către Departamentul de Stat (ministerul american de externe).

Ce urmăresc procurorii? 

Acuzațiile care i se aduc primarului Decebal Făgădău sunt destul de subțiri și ușor de desființat. Știm că, la semnarea unei autorizații de construire, primarul sau viceprimarul semnează primind aviz de legalitate de la funcționarii abilitați. Procurorii vorbesc de ”foloase necuvenite”, ceea ce ar conduce spre ideea că Făgădău ar fi luat șpagă. Acuzații care vor trebui însă probate, iar o șpagă de acum patru ani, fără flagrant, mai greu de dovedit.

Constanța suferă încă după ce 16 ani gruparea Mazăre a jefuit sistematic acest județ iar acest dosar nu face decât să adâncească deriva în care ne aflăm. Tocmai de aceea ne întrebăm, ce urmăresc procurorii? Avem de-a face cu o anchetă serioasă sau ne aflăm în fața unui nou truc prin care se forțează alternanța la putere în micul nostru târg?




About Author

Lasa un raspuns

67 + = 73