Locul golanilor nu este în Parlament. Boicot de presă împotriva lui Tit Brăiloiu, senator PSD

În toamna lui 2016, un personaj prea puțin cunoscut de constănțeni, pe numele lui Liviu Tit Brăiloiu, se cățăra brusc în fruntea listei candidaților pentru Senat, propuși de PSD Constanța. Folosindu-se de pile și relații de la vârful partidului, Brăiloiu a ajuns să ne reprezinte în Parlament, acolo unde ar fi trebuit să inițieze proiecte de legi, benefice constănțenilor.

Într-un an de mandat, ilegitimul senator Brăiloiu a reușit să ne facă de râs în repetate rânduri, apelând la un comportament suburban și nedemn de instituția din care face parte. Și-a jignit și bruscat colegii, a înjurat, a lovit și s-a făcut de râs în atâtea ocazii, că am umple pagini întregi pentru a relata episoadele respective. De la jignirile repetate către doamnele care-i sunt colege la injuriile pe care le-a adus către colegii jurnaliști pe care i-a gratulat cu apelativul ”ciobani”, Brăiloiu a dovedit pe tot parcursul mandatului său că nu-și merită locul în Senat.

Pentru că PSD Constanța refuză să ia vreo măsură în legătură cu obiceiurile acestui personaj grobian, am decis ca din 2018, activitatea politică a acestui individ să nu mai fie prezentată, niciodată, în paginile site-urilor Ordinea.ro, Constanta 100%Constanta.ro și Tomis News.

Niciun comunicat de presă, nicio declarație politică, nimic din ceea ce Brăiloiu ne invită să promovăm pentru a-i construi o imagine de parlamentar cu activitate, nu va mai fi publicat de către cele trei site-uri, începând cu acest an.

Îi atragem atenția, însă, domnului senator, că vom continua să taxăm atitudinea nesimțită pe care o proliferează de ceva vreme încoace. Să nu spere măria sa că nu vom arăta cu degetul ieșirile în décor cu care s-a obișnuit.

Desigur, suntem conștienți că gestul este unul mărunt și nu-l va deranja pe ilustrul Brăiloiu. Sperăm însă că ni se vor alătura și alți colegi și că, împreună, uniți, vom începe o curățenie generală și totodată o promovare a bunului simț în politică. E timpul ca presa din Constanța să tragă un semnal de alarmă, să arate că este o forță și să oblige politicienii la bun simț, prin măsuri precum cea pe care am luat-o noi astăzi.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular