Dănuț Epure și-a construit un ziar cu mii de cititori inventați, pentru a păcăli constănțenii că e mare jurnalist

O noapte în care m-a lovit insomnia. Și, pentru că activez în mediul online, am dat un tur și am verificat traficul principalelor ziare din Constanța, acolo unde se poate vedea, pentru că în multe dintre cazuri acesta e limitat doar la traficul general. Fără a putea vedea de unde vine cititorul, te rezumi doar la a crede, sau nu, că în prima oră din noapte mii de oameni se înghesuie să citească presa constănțeană.

E clar, o parte din presa locală își adaugă un 10-15 % din trafic prin inginerii. Trăim în era computerelor, iar a adăuga trafic fals e extrem de simplu. Unul însă, fură mai mult decât toți jurnaliștii constănțeni la un loc iar după ce fură își arogă niște calități care mă fac să vomit. Mai ales că vorbim despre un penal, un rector condamnat pentru că a luat mită de la studenți, care acum crede că poate deveni mare jurnalist prin aceleași metode care l-au consacrat. Prin furt.

Domnul Tiberius Dănuț Epure a fost rectorul Universității Ovidius. După ce a fost prins luând mită de la studenții cărora trebuia să le fie dascăl și mentor, a primit o pedeapsă ușoară de la instanță. Doar trei ani cu suspendare.

Și, pentru că rector sau profesor nu mai avea cum să fie, omul a început să creadă că știe să scrie și să se viseze jurnalist. A început prin a-și construi un blog. DanEpure.ro. Cu care blog, rupe toate recordurile de trafic. Peste 10.000 de cititori, zilnic, vor să știe ce mai are de spus domnul Epure, deși pe Facebook nu prea vezi sharuite articolele sale. Blogul a ajuns pe primul loc în toate topurile categoriei iar proprietarul nu se sfiește să se laude scriind ”blogul meu s-a aflat pe un trend ascendent, închiend anul 2017 pe locul 1 în topul blogurilor personale”. De acord, doar că acest lucru s-a întâmplat, cum s-ar spune, din pix. La ora la care scriu rândurile acestea, undeva la 2 noaptea, conform statisticilor, 50 de vizitatori citesc blogul Dan Epure. De la miezul nopții, peste 700 de cititori au deschis site-ul. Și asta se cam întâmplă zilnic. O hoție, evident, pe care o lămurești când verifici de unde vin cititorii site-ului. Priviți imaginea. Ip-urile celor care citesc vin din diverse țări ale lumii (proxiuri) iar vizitele lor sunt de 0 minute și 0 secunde (un program care dă click pe link cât să bifeze un vizitator).

epure

Credeți că hoțul s-a oprit aici? Evident că nu. Dacă a văzut că poate inventa trafic, și-a zis că trebuie să folosească metoda pentru un ziar online în toată regula, pentru a monetiza hoția într-un fel sau altul. Și uite așa a creat ziarul Opinia Online. Ziar care a apărut de vreo două săptămâni și bifează deja un trafic spectaculos. O senzație a internetului de care n-a auzit nimeni, evident. Mii de cititori se înghesuie să-i citească hoțului opera, doar că, evident și în acest caz, cititorii sunt proxiuri din Europa. Culmea, cam aceleași de pe blog.

opinia1 opinia3

De aproape cinci ani administrez Constanta.ro. Am avut zile (doar zile) cu trafic record, iar în genere mi-am asumat faptul că pentru un număr mare de cititori e cazul să muncești serios. Să cauți subiecte, să faci reportaje interesante, să iei interviuri. SĂ MUNCEȘTI, băi Epure, nu să furi ca un nenorocit.

Îmi vin în minte multe cuvinte grele pe care I le-aș arunca acestui închipuit care se crede un intelectual și vrea, prin hoție, să-și recâștige credibilitatea pierdută iremediabil. Nu merită, însă. Îl rog doar, pe această cale, să-și ia platformele și să ne lase. Nu suntem proști și nici nu acceptăm să vină el și să urineze pe munca noastră, dusă cinstit de ani de zile. A făcut-o o dată, defăimând grav un centru universitar important prin comportamentul său, e cazul să plece și să se ascundă într-o groapă.

Epure, pentru constănțeni ești mort și îngropat. Un șpăgar de doi lei. Du-te și lasă-ne!

Dorian Hapurnea

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular