Constanta.RO

Cerem public demisia conducerii Inspectoratului Județean de Poliție pentru modul sfidător în care își bate joc de constănțeni

0

Neregulile prezente în activitatea zilnică a Inspectoratului Județean de Poliție Constanța sunt multe și au fost prezentate de jurnaliști cu diferite ocazii, în decursul timpului. Ne alăturăm și noi vocilor care sesisează modului intolerabil în care conducerea Poliției Constanța își bate joc de constănțeni. Indiferent că vorbim de constănțeanul simplu care sesizează probleme la care nu va găsi rezolvare sau de jurnalistul incomod care nu e primit la conferințele de presă ale instituției pentru că a avut curaj să critice, atitudinea celor care conduc IPJ e aceeași, una sfidătoare, o bătaie de joc la adresa oamenilor de bună credință, plătitori de taxe și impozite.

Iată două situații în care ne-am lovit de zidul incompetenței ce dăinuie în activitatea IPJ Constanța.

La începutul lunii octombrie, anul 2017, semnatarul acestui articol, jurnalistul Hapurnea Ioan Dorian, exilat de pe grupurile de presă ale IPJ Constanța, fără explicații, găsește autoturismul, proprietate personală, parcat în apropierea blocului de locuințe, avariat grav. Din fericire, un om cu suflet mare care asistase la accidentul petrecut, lasă în parbriz un bilet în care indică vinovatul și cele întâmplate. Cu acest bilet, ne-am prezentat la Poliția Rutieră Constanța, sesizând exact cele întâmplate. Nu același lucru l-a făcut și vinovatul accidentului care a fugit de la fața locului și a refuzat să se prezinte să anunțe ceea ce s-a întâmplat inspectorilor de Poliție.

Două luni de zile le-a luat polițiștilor să-l găsească pe cel ce se făcea vinovat de accident, deși aveau la dispoziție toate datele necesare. Două luni de zile în care individul care și-a bătut joc de lege a stat liniștit, crezând că a scăpat. Care credeți că e sancțiunea pe care au acordat-o inspectorii de poliție după aceste două luni de zile? Un avertisment și o amendă de 590 de lei, care se înjumătățește în 48 de ore. Așadar, un om care fuge de la locul accidentului și uită să anunțe Poliția că e vinovat, scapă doar cu 290 de lei amendă, deși legea spune clar că permisul trebuie suspendat pentru cel puțin 30 de zile.

A doua speță în care ne-am lovit de incompetența polițiștilor constănțeni are legătură cu recentul articol pe care l-am scris despre lucrările ce se desfășoară fără autorizație de construcție la fațada fostului cinema Popular de pe bulevardul Tomis. În urma unei conversații pe care inițial am avut-o telefonic cu doamna Monica Ștefan, inspectorul al Poliției Patrimoniu Constanța, i-am trimis acesteia, prin intermediul biroului de comunicare al IPJ Constanța, o sesizare legat de cele întâmplate, pentru a putea demara o anchetă privind acest caz.

Rețineți, doamna nu știa despre probleme și dorea să demareze o anchetă, rugându-se în acest sens să-i facem o sesizare oficială, pe care am trimis-o biroului de comunicare al IPJ. Doar că la nici 24 de ore după ce am trimis această sesizare, încheiată cu rugămintea ca odată finalizată cercetarea să ni se comunice care sunt măsurile luate în acest caz, a venit un răspuns din partea IPJ care ne-a lăsat efectiv muți.

Urmare adresei dumneavoastră, formulată în baza Legii 544/2001, înregistrată la I.P.J. Constanţa cu numărul 15006/17.01.2018, vă comunicăm următoarele: Datele pe care le solicitați nu sunt informații de interes public care să facă obiectul Legii 544/2001, conform art. 12, lit. e din actul normativ menționat.

Așa ceva, n-am mai văzut niciodată. Să rogi reprezentanții Poliției să demareze o anchetă iar aceștia să-ți răspundă că nu-ți pot da informații legate de finalizarea anchetei, pentru că ar periclita ancheta în curs, care de fapt nici nu există, e o gogomănie demnă de lumea a treia.

Se naște totuși întrebarea, cine a dispus trimiterea unui asemenea răspuns idiot? Să fi fost purtătorul de cuvânt al IPJ care a vrut să scape repede de un jurnalist care pune întrebări? Să fi fost șeful IPJ care descurajează comunicarea în acest fel? În orice caz, se cuvine ca pentru modul defectuos în care funcționează activitatea Poliției Constanța de la o vreme încoace, să începem să vedem demisii, pentru că lucrurile nu au voie să mai funcționeze în continuare așa, din partea unei instituții care minte că-ți oferă siguranță și încredere. Vom reveni.

 




About Author

Lasa un raspuns

85 − = 82