Sub nasul autorităților, cu dosar penal și fără autorizații, cinema Popular devine mâine Club Aria

Am semnalat, nu demult, cazul cinematografului Popular. Așa cum spuneam în articolul respectiv, cinematograful a devenit victima unei combinații între RADEF și o firmă de apartament, urmând să devină club de noapte.

Societatea comercială AVVA Club, o surioară fantomă a mai cunoscutului Bellagio a efectuat lucrări ilegale la fațada și interiorul clădirii, în ciuda faptului că respectiva clădire este monument istoric. Poliția Locală a sesizat încă de la începutul anului trecut Parchetul, arătând că se efecutează lucrări fără autorizație de construcție.

Între timp, și Inspectoratul de Stat în Construcții a admis că lucrările efectuate au distrus o clădire simbol a orașului.

isc

În ciuda faptului că toată lumea admite lucrările ilegale, în lucru existând chiar un dosar penallucrările au continuat iar mâine va avea loc marea deschidere a noului club. Conform afișului publicat pe internet, fostul Popular se va numi Aria.

Mai mult, surse din Primăria Constanța ne-au declarat că pentru clubul Aria nu există niciun fel de autorizație de funcționare, ceea ce înseamnă că proprietarii continuă să-și vadă nestingheriți de treabă, ignorând orice fel de prevedere legală.

Întrebarea este: cine îi acoperă?

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular