Zeci de amenzi date de Poliția Locală, ieri. Iată pentru ce

În data de 27.04.2018, politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice și protecția mediului.
Într-o singură zi, lucrătorii instituției au aplicat 137 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.575 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus, după cum urmează:
În domeniul circulației în domeniul circulației pe drumurile publice au fost aplicate de amenzi contravenționale în valoare de lei :
• 42 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ponderea cea mai mare a acestora fiind pentru opriri și staţionări neregulamentare pe principalele artere și bulevarde din municipiul Constanța Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, Bulevardul Tomis, Strada Traian, Bulevardul Ferdinand, Strada Soveja, Strada Dezrobirii, Strada Mircea cel Bătrân).
• 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor H.C.L nr. 416/2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018;
• 1 sanctiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;
• 4 sanctiuni contravenționale privind nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
• 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap,
• 4 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța;
• 62 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.
În domeniul Protecției mediului au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.900 lei pentru nerespectarea dispozițiilor H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.
În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate 12 abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 2.900 lei, după cum urmează:
H.C.L nr. 184/2013, art. 9, pct. 35 – degradarea zonelor amenajate cu pavele pentru traficul pietonal – Bd. Elisabeta Zona Acvariu – 1 sancțiune / 1 x 400 lei
H.C.L nr.184/2013, art. 5, pct. 2 – răscolirea gunoiului din containere – Zona Peninsulară – 1 sancțiune / 1 x 400 lei
H.C.L nr. 184/2013, art. 9, pct. 2 – depozitarea ambalajelor pe domeniul public- Str. Avram Iancu – 1 sancțiune / 1 x 400 lei
Legea nr.61/1991R – art. 2, pct. 31 –refuz legitimare – Poarta 2– 1 sancțiune / 1 x 200 lei
Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice– Poarta 2 – 1 sancțiune / 1 x 100 lei
Legea nr.61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice– Parc Tăbăcărie –1 sancțiune x 100 lei
Legea nr. 61/1991R – art. 2, pct. 23 –consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice– I.C. Brătianu, bl. S21C –1 sancțiune x 100 lei
Legea nr.92/2007 – art. 45, alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – B-dul Al. Lăpușneanu – 1 sancțiune x 100 lei
Legea nr.92/2007 – art. 45, alin.2 – călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil – B-dul Al. Lăpușneanu/Stația Suceava – 2 sancțiuni x 100 lei
H.C.L nr.184/2013 – art.5, pct. 5 – aruncarea resturilor alimentare/gunoiului – Str. Rapsodiei nr.21-1 sancțiune x 500 lei
H.C.L nr.184/2013 – art.5, pct.6 – spălarea vehiculelor în locuri publice – Str. Regina Elisabeta (Zona Muzeului de Sculptură Ion Jalea) – 1 sancțiune x 400 lei
În aceeași zi, lucrătorii instituției au identificat o persoană majoră din localitatea Castelu, având capacitatea de a munci și care apela la mila publicului în intersectia străzilor I.L Caragiale/ Amzacea, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor.
În acest caz s-a demarat procedura sesizării instituției abilitate ( conform articolului 293 din Codul de Procedură Penală), întrucât fapta întrunește elementele consitutive ale infracțiunii „Folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, așa cum este prevăzută în dispozițiile articolului 215 din Noul Cod Penal.
Pentru a vă bucura în liniște de minivacanța de 1 mai, aproximativ 80 de polițiști locali cu 20 de autospeciale vor acționa pentru pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a celor care-și vor petrece zilele libere pe litoral și nu numai.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular