Elevii de la ”Gheorghe Țițeica”, din nou la școală!

Primul clopoțel al anului școlar 2018-2019 i-a reunit și pe cei peste 1350 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.30 ”Gheorghe Țițeica” încă de la primele ore ale dimineții de luni, 10 septembrie. Emoții, culoare, pași timizi sau, dimpotrivă, îndrăzneți, veselie și speranțe!

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat al României, interpretat de profesorul de muzică al instituției, Nicu Ferbinte, alături de care au cântat și cei prezenți. În alocuțiunea sa, directorul școlii, prof. Cernăianu Dumitru- Sorin, a precizat că ”anul școlar în curs este deosebit pentru că începe sub semnul apropiatului centenar al Marii Uniri și sfârșește, în 2019, cu celebrarea a 50 de ani de la înființarea Școlii ”Gheorghe Țițeica”. Aceste două evenimente obligă profesorii și elevii la o investiție considerabilă de efort și la implicare în tot ceea ce întreprind pentru a putea onora aceste aniversări.” Ceremonia de deschidere a noului an școlar a continuat cu intervenția reprezentantului Jandarmeriei Constanța care i-a asigurat pe cei prezenți de implicarea cadrelor instituției pentru asigurarea unui climat de liniște și securitate pentru elevi în preajma școlii.

poza 7

Momentul cel mai așteptat a fost acela în care piticii celor șase clase pregătitoare au fost chemați pe scenă alături de învățătoarea lor pentru a fi fotografiați și aplaudați în prima zi de școală. Temători, strângând mâna mamei sau a bunicii, ori curajoși ca Feți-Frumoșii din basme, aceștia s-au îndreptat spre clasele care îi așteptau primitoare.

Școala ”Gheorghe Țițeica” va funcționa în anul școlar care tocmai a început cu 29 de clase primare și 16 clase gimnaziale, în spații igienizate și adecvate derulării unui proces educativ propice dezvoltării optime a tinerei generații. ”Mulțumim pentru încrederea cu care mii de părinți girează an de an Școala ”Gheorghe Țițeica”. Aceasta ne face să ne dorim să fim mereu mai buni, să fim mereu la înălțime. Va fi un an încărcat de evenimente care ne vor solicita pe toți, dar care ne vor bucura sufletul. Vom consolida astfel parteneriatul pe care îl construim de mulți ani cu membrii comunității locale și vom încerca să păstrăm aceleași standarde înalte cu care i-am obișnuit.”, a declarat directorul-adjunct al Școlii ”Gheorghe Țițeica”, prof. Cici-Corina Vlad.

poza 9

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular