Constanta.RO

După achiziția celor 104 autobuze pe motorină, Primăria Constanța își propune să polueze mai puțin

0

După ce, pe data de 13 iulie 2018, prmarul Decebal Făgădău a semnat cu ISUZU Turcia un contract pentru achziția a 104 autobuze pe motorină, normă Euro 6, azi consilierii locali au fost convocați într-o ședință extraordinară pentru a vota “aprobarea participării UAT Municipiul Constanța la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi” prin promovarea vehiculelor nepoluante.

Inițiator este chiar primarul Decebal Făgădău, iar Hotărârea se referă pe de o parte la Programul RABLA PLUS iar pe de alta la “asigurarea contribuției proprii necesare achiziționării de autovehiculelor noi în cadrul programului.

Reamintim faptul că, după închiderea licitației pentru cele 104 autobuze pe motorină, același Decebal Făgădău anunța într-o conferință de presă, din 21 iunie 2018, că municipalitatea a trimis “scrisori către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice , pentru a achiziționa în completare flotă verde, asta înseamnă fie autobuze electrice, fie hibrid, fie pe hidrogen.

Programul RABLA PLUS

Programu “RABLA PLUS” a fost lansat de Guvern încă de anul trecut, iar pentru 2018 este operațional încă din 26 martie 2018. Decizia de azi a Primărie Constanța vine probabil ca urmare a Ordinului nr. 964 din 13 septembrie 2018 emis de Ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu.

Toate informațiile necesare se regăsesc în Ordinul nr. 964 din 13 septembrie 2018, privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2018-2019, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 791 din 14 septembrie 2018 emis de Ministerul Mediului.

Făgădău vorbește despre autovehicule nepoluate și cumpără autobuze pe motorină

„Municipiul trebuie să dea un exemplu către locuitori, de aceea ne-am propus să ne înscriem în acest program. Există termene limită pentru depunerea acestui proiect – tocmai de aceea am convocat ședința Decebal Fagadauextraordinară și, întrucât municipiul avea în plan să achiziționeze mai multe autovehicule, ne-am propus să apelăm la programul național și să dăm un exemplu tuturor locuitorilor, pentru că ne dorim să avem din ce în ce mai puține mașini vechi pe teritoriul Constanței și din ce în ce mai multe mașini eco, nepoluante, cu atât mai mult cu cât municipiul acordă bonificație în ceea ce privește taxele și impozitele pentru autoturismele nepoluante“, a declarat edilul, citat de radioul public. 

Totodată s-a mai anuțat că joi, 29 Noiembrie 2018, consilierii locali urmează să voteze bugetul pentru cumpărarea de autobuze electrice şi se va discuta și despre extinderea infrastructurii necesare oraşului pentru maşinile electrice. 

Decebal Făgădău trebuie să explice însă constănțenilor de ce a ales să alcătuiescă o flotă mixtă pentru transportul public formată din 104 autobuze pe motorină, ISUZU Turcia, standard Euro 6, și doar 41 de autobuze electrice.

DECEBAL-FAGADAU

În mod cu totul interesant, similar cu situația din Constanța, Primăria Municipiului Bucureşti a anunțat că urmează să achiziționeze 42 de autobuze electrice, asta după ce au fost se achitaseră deja alte 200 de autobuze pe motorină, luate tot din Turcia.




About Author

Lasa un raspuns

4 + 2 =