Clanul Hasotti preferă retrocedările ”ajutate” de judecători corupți?

 

Primarul municipiului Constanța spunea, anul trecut, că oamenii din Constanța ar trebui să învețe să-și vorbească urbea de bine, să fie mai încrezători. Cu siguranță, este una dintre puținele afirmații ale primarului cu care suntem de acord.

Ipocrizia este boala care macină profund județul Constanța, mulți dintre colocuitorii noștri părând a fi infectați iremediabil cu acest flagel.

Zilele trecute, o fină a lui Sorin Strutinsky, îmbogățită în urma acestei relații, tuna și fulgera că nu-i place deloc felul în care Făgădău conduce orașul. O domnișoară, fostă ospătăriță la restaurantul aceluiași șmecher, transformată apoi în patroană de firmă ce ridica mașinile parcate aiurea pe domeniul public, este și ea nemulțumită de modul în care e administrat orașul.

Șirul de declarații ipocrite al oamenilor care până mai ieri profitau de generozitatea administrației locale, în timp ce astăzi nu le mai pute nimic, poate continua la nesfârșit. Dar, inevitabil, ne vine în minte figura ”prietenului” nostru Tudor Hasotti, tânărul avocat care, în 2014, a fost printre primii care s-a grăbit să-l înjure pe Radu Mazăre, anticipând o ieșire a acestuia din politică. Mesajul anti Mazăre propus de Tudor Hasotti venea după ani de zile în care familia avocatului s-a implicat, frecvent, în retrocedările dubioase puse la cale de fostul primar. Tocmai din acest motiv, declarațiile avocățelului care se declara contrariat de felul în care arată Mamaia, pe care o vedea kitchoasă sau felul în care vede Constanța, ca pe ”un oraș desfigurat”, îl clasează pe junior pe locul întâi în topul ipocriților din Constanța, arătând fără putință de tăgadă că este un individ cu un caracter dubitabil.

Cine este Tudor Hasotti, fiul tatălui său

Ca să înțelegem cine este Tudor Hasotti, avocatul care primește cazuri doar prin pasă de la mult mai cunoscutul său tată, celebrul Ionel, trebuie să evidențiem două cazuri în care a fost implicat. Astăzi se cuvine să vorbim mai mult despre juniorul Tudor, marele gurist, reprezentant autopropus al societății civile, nemulțumit de felul în care arată Constanța și Mamaia. Haideți să analizăm două cazuri în care a fost implicat, nemulțumitul orașului.

Rechizitoriul retrocedărilor ilegale de la Năvodari. Avocat: Tudor Hasotti

Unul dintre procurorii buni ai Constanței, Andrei Bodean, a instrumentat situația retrocedărilor de la Năvodari. Schimburile de terenuri din această localitate s-au produs cam după aceeași rețetă pe care o știm de la Constanța.

Rechizitoriul întocmit de procuror are 200 de pagini. Am citit practic un roman de acțiune, pentru a înțelege mecanismul prin care liderii administrației din Năvodari s-au îmbogățit.

Cum se întâmplau lucrurile? Conform rechizitoriului, primul pas era făcut în momentul în care niște amărâți solicitau Primăriei conduse de Matei, retrocedarea unor terenuri ce au aparținut cândva familiei lor. Din acel moment, se punea în scenă un mecanism uluitor. În primul rând, Primăria trata cu ignore solicitanții. Apoi, aceștia erau abordați de diverși indivizi, apropiați ai lui Matei, care se ofereau să cumpere drepturile litigioase, pentru niște sume modeste. După ce drepturile asupra terenurilor ajungeau la oamenii lui Matei, atitudinea Primăriei se schimba brusc, iar noii proprietari primeau în schimbul terenurilor arabile, loturi de terenuri pe malul mării. În final, beneficiarii vindeau mare parte din terenurile obținute către cumnatul lui Nicolae Matei, încheind astfel un film fericit.

O mare parte din sceneta retrocedărilor ilegale de la Năvodari se juca, de fiecare dată, în sala de judecată. În rechizitoriu, procurorul arată cum primarul din localitate mituise o judecătoare, pe numele ei Corina Eugenia Jianu (rețineți numele) oferindu-i acesteia mai multe terenuri, urmând să beneficieze în schimb de hotărâri favorabile. Solicitanții de terenuri ajungeau la judecătoarea potrivită printr-o manevră extrem de simplă. Erau deschise mai multe procese, pentru ca imediat după tragerea la sorți, să fie păstrat doar procesul în care ședința era prezidată de judecătorul uns de Matei.

Avem, așadar, în sala de judecată, niște solicitanți corupți, niște funcționari corupți ai Primăriei Năvodari, un primar corupt care trăgea terenurile orașului pentru el, o judecătoare unsă pentru a ține cu Primăria. Cine lipsește din poveste? Avocatul. Și-n acest caz, avocatul este Tudor Hasotti, așa cum spune clar rechizitoriul.

Și acum, vă întrebăm noi. Dacă într-o sală de judecată toți participanții la un proces sunt instruiți să tragă într-un anumit sens, oare avocatul care ”chipurile” se judecă cu o Primărie ce nu punea probleme (o spune tot rechizitoriul), avocatul o fi cinstit? Noi credem că nu.

Și mai e ceva, ce n-am putut să nu remarcăm. Procurorul a chemat la audieri pe toată lumea implicată în acest dosar. Citind cele 200 de pagini, ți se crează impresia că până și femeia de serviciu a Primăriei a fost chemată la DNA. O singură persoană a scăpat de întrebări. Avocatul. Oare de ce, domnule Tudor Hasotti? Oare de ce, domnule procuror, ați omis să-l întrebați pe avocat despre retrocedări sau să vă puneți întrebări legat de implicarea sa în poveste.?

Constanța, datoare cu 22.000.000 de euro la italieni. Avocat: Tudor Hasotti

Afacerea FiNcoGero este una complicată și destul de puțin pomenită de presa locală. Inițial, firma italiană a primit de la primarul Gheorghe Mihăieși un teren în zona Faleză Nord, pentru a dezvolta un cartier de vile.

În luna iunie 2000, primarul în funcţie al municipiului Constanţa, Gheorghe Mihăieşi, a semnat un contract de concesiune a unui teren de peste 50.000 de metri pătraţi cu firma italiană Fin.CO.GE.RO pentru construirea a patru turnuri de 13 etaje, 126 de vile şi un parc în cartierul Faleză Nord. În contractul încheiat se stipulează că Primăria are obligaţia să realizeze pe cheltuiala sa toate lucrările de urbanizare necesare, respectiv străzi, canalizare, parcări, spaţii verzi, parcuri, pieţe. În anul 2001, după ce a devenit primar, Radu Mazăre a contestat acest contract, dar în 2004 Tribunalul Constanţa a hotărât că Primăria trebuie să facă lucrările de sistematizare şi utilităţi edilitare, iar în cazul în care nu se întâmplă acest lucru firma italiană poate efectua lucrările respective pe cheltuiala Primăriei Constanţa.  ” scria Cristian Hagi în România Liberă, anul 2013, despre povestea care a îndatorat Constanța cu 13 milioane de euro, datorie ce trebuie plătită în următorii 15 ani.

Povestea, pe larg, este dezvoltată și de jurnalistul Adrian Cârlescu, în publicația Ordinea.ro. Acesta arată că, grație excelentelor servicii avocățești prestate de Ionel Hasotti și mai apoi juniorul Tudor Hasotti, datoria Constanței către FINCOGERO a ajuns la 22 de milioane de euro.

https://www.ordinea.ro/inginerii-juridice-cu-bugetul-constantei-o-gaura-de-185-milioane-de-euro/ și

https://www.ordinea.ro/cati-bani-varsa-primaria-constanta-intr-un-cont-anonim-din-luxemburg/

 

Și-a câștigat avocatul corect cazurile?

La final, vrem să vă oferim detaliul bombă, care certifică dubiile pe care le avem, legat de integritatea avocaților din familia Hasotti. Am scris, în prima parte a articolului, despre mafia de la Năvodari, sprijinită, conform spuselor procurorilor, de judecătorul Corina Eugenia Jianu, mituită de primarul localității, cu terenuri în zonă.

Același judecător, Corina Eugenia Jianu, a făcut parte din completul care, impresionat de pledoaria aceluiași judecător Ionel Hasotti, a decis să dea câștig de cauză italienilor, în dauna orașului Constanța, pe care familia Hasotti îl iubește mult, dar n-a avut o problemă în a se lupta pentru a-i crea o datorie imensă.

Așadar, două cazuri, același avocat, același judecător corupt. Consecințele, groaznice. În cazul retrocedărilor de la Năvodari, prejudiciul este de 9.000.000 de euro, conform rechizitoriului. În al doilea caz, Constanța pierde 22 de milioane de euro.

Noi nu suntem naivi, să credem că în cercul oamenilor pe care primarii i-au uns, nu sunt și alții. Corina Eugenia Jianu a picat, sărmana, pe interceptări, dar cu siguranță la mijloc sunt și ații, din toate categoriile sociale. Oameni care nu vor vedea prea curând, din păcate, interiorul unei celule de închisoare.Nimeni nu s-a gândit să pună câteva întrebări domnilor Ionel și Tudor Hasotti avocații care și-au pus amprenta iremediabil pe daunele provocate acestor localități și care au ”administrat” zeci de retrocedări, mai mult sau mai puțin dubioase, în județul Constanța. Oare de ce?

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular