Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor

Avem o decizie definitivă în celebrul dosar al retrocedărilor din Constanța. Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia. Tot în acest dosar, afaceristul Cristian Borcea și Nicușor Constantinescu (fostul președinte al CJ Constanța) au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare.

Anterior, în Iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti dăduse pedepse ceva mai blânde, astfel Radu Mazăre primise 4 ani, Nicușor Constantinescu 3 ani cu suspendare, și la fel primise Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, în tim ce, Cristi Borcea fusese achitat.

Acest dosar, supranumit “Dosarul Retrocedărilor” a a ajuns pe masa judecătorilor încă din 28 octombrie 2008 și tocmai acum, după 11 ani a primit o sentință definitivă.

În speță au fost anchetate și judecate, nu mai puțin de 37 de persoane, prejudiciu fiind estimat la 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane Euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Primar în funcție la momentul respectiv, Radu Mazăre s-a aflat în fruntea unui grup de 37 de persoane care a pus la cale retrocedarea ilegală a aproximativ un milion de metri pătrați de teren în perioada 2002-2005:

„Membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanța, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, au soluționat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietății asupra unor mari suprafețe de teren la care nu aveau dreptul” explicau la momentul întocmirii dosarului procurorii DNA.

În acest dosar au mai fost inculpați:

Membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul primariei Constanța:

Racu Constantin – fost director al Direcției Administrație Publică,

Dospinescu Daniela Ramona – directorul Direcției Patrimoniu,

Marica Ion – directorul Direcției Tehnic Investitii,

Miron Dan – fost consilier municipal (avocat, fost vice-primar al Constanței)

Consilierii juridici: Talpău Cristian, Chirca Nora Alina și Ghițulescu Bogdan,

Toți aceștia fiind trimiși în judecată în 2008 pentru pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în forma continuată, și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Functionari din Primăria Constanța: Sozanski Andrei, Rusu Gratiela, Radu Gabriela, Cealera Claudia, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni asimilate și în legătura directă cu infracțiuni de corupție.

Funcționari din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța (OCPI): Călătoru Luminița și Stanciu Silvia, pentru infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Mandatari: Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoș, Tudorache Răzvan Mircea și Nejloveanu Nicula, pentru infracțiuni de complicitate sau instigare la infracțiunile săvârșite de persoanele mai sus menționate.

Notari publici: Andrei Aurel-Jean, Budei Cristina și Darie Ruxandra-Luminița, pentru infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Cesionarii cumparatori de drepturi succesorale: Pană Viorel, Ionescu Valentin Gheorghe, prin firma sa „Habitat si Ambient” SA, Borcea Cristian și Camboianu Mihai, Sandu Bogdan Gabriel, prin SC „Holland Development Group” SA, și Ene Daniel, Pușcași Marius, Pușcași Carmen și Ceacireanu Mihai Sergiu, ca persoană fizică și prin firma sa „New Home Construct” SA, pentru complicitate la infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Interpușii cumpărători de terenuri: Barbu Paraschiva, Șerban Alexandru Octavian și Popa Basarab, prin firmele „Pomacost” SA și „Aqualand” SA, pentru complicitate la infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Evaluator agreat de Primăria Constanța, Dima Alin Horațiu, pentru complicitate la infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular