Constanta.RO

Marian Crușoveanu invită consilierii județeni ALDE la opoziție comună cu liberalii

0

Consilierul județean liberal, Marian Crușoveanu, invită, mai în glumă, mai în serios, colegii săi din ALDE, ca începând cu următoarea ședință să voteze împreună cu PNL împotriva proiectelor inițiate de social democrați, instituind astfel o opoziție reală a forțelor de dreapta. Această invitație se bazează chiar pe vorbele mai marilor din ALDE, care, sosiți în vizită la Constanța, au susținut declarații prin care s-au dezis de alianța cu PSD.

Am citit astăzi în presă despre evenimentul ALDE organizat la Constanța sâmbăta trecută. Am văzut, de asemenea, și declarația președintelui vostru, Călin Popescu-Tăriceanu și am reținut faptul că a subliniat, într-un mod diplomatic, faptul că la Constanța nu există colaborare între PSD și ALDE. Mai mult, acesta a evidențiat faptul că, atât cei care au condus, cât și cei care conduc Constanța, nu lucrează în beneficiul cetățenilor, ci în beneficiul propriu, ceea ce înseamnă că, practic și declarativ, ALDE se află într-o opoziție sau cel puțin dorește să fie în opoziție față de PSD, pe plan județean. Totodată, declarațiile sale au fost susținute și întărite de către președintele Organizației Municipale.
Aceste declarații sunt o ocazie excelentă să demonstrați președintelui vostru că ALDE nu susține PSD pe plan județean și că într-adevăr își dorește un fel de renaștere a Constanței, prin ideea ca orașul și județul nostru să redevină un simbol de succes administrativ și economic, prin care respectul pentru cetățean să fie pe primul loc. În aceeași ordine de idei, aveți șansa să demonstrați și constănțenilor că sunteți oameni serioși, cinstiți și de onoare. Astfel de oameni își țin cuvântul, sunt consecvenți cu ideile lor și nu spun vorbe doar de ochii lumii.
La sfârșitul lunii va fi ședința Consiliului Județean, ceea ce va reprezenta o ocazie să înfăptuiți vorbele. Așteptăm să vedem dacă reprezentanții ALDE doresc să fie consecvenți cu ceea ce declară și să voteze alături de PNL, care se află într-o opoziție dură față de PSD- ceea ce știți foarte bine. Votul alături de PNL în Consiliul Județean va însemna că vă doriți într-adevăr o schimbare pe plan județean, astfel încât să nu rămână doar vorbe în vânt cele afirmate zilele trecute. Și nu pentru a fi pe placul meu sau al PNL, ci pur și simplu pentru a fi consecvenți cu cele afirmate de către liderii voștri.
”, este mesajul lui Marian Crușoveanu, către consilierii județeni ALDE.

Eu nu am absolut nicio comunicare cu şefii PSD de la Constanţa. Ei sunt prea sus, sunt oameni importanţi , sunt oameni bogaţi. Eu sunt mic în comparaţie cu ei. Aş vea să-i rog pe liderii PSD de la Constanţa ca atunci când sunt întrebaţi la centru care este relaţia cu ALDE la Constanţa să spună adevărul, pentru că minciuna are picioare scurte“, declara, de curând, liderul ALDE Constanța, Iani Popa.

”Suntem pe picioarele noastre și avem șanse deosebite la alegerile locale. Așa că, îmi anunț candidatura la funcția de primar al Constanței. Nu am niciun fel de frică sau constrângere. Atât timp cât trăiesc în orașul ăsta, nu pot să tolerez diverse grupuri să controleze de 20 de ani și să umilească oamenii. Ceea ce se vede pe străzile Constanței este extrem de trist. Lipsa de interes la nivelul orașului nu face decât să ne pună în situația decât să demonstrăm că avem posibilitățile de a schimba imaginea orașului. Încă o perioadă sub aceeași structură de coordonare a administrației locale nu face altceva decât să îngroape orașul și mai mult”, a spus și Gabriel Daraban, candidatul ALDE la Primăria Constanța.




About Author

Lasa un raspuns