Constanta.RO

Poliția Locală Constanța trimisă în Piața Ovidiu cu misiune clară: Mălin Bot trebuie să dispară din zonă

0

Jurnalistul Mălin Bot se află, în această perioadă, într-un turneu național. Strânge, alături de echipa sa, semnături pentru ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300, așa cum de altfel românii și-au exprimat deja, prin referendum, dorința.

Constanța avea să fie orașul cu numărul 12 în care Mălin Bot a ajuns în cursul zilei de ieri, pentru a-i invita pe oameni la strângerea de semnături. După propriile spuse, jurnalistul s-a aflat în zone extrem de ”roșii” din punct de vedere politic, dar nu a întâmpinat probleme nicăieri, până ieri, pentru că demersul a fost de fiecare dată construit și notificat conform legii.

La Constanța, însă, Mălin Bot avea să afle că legea e doar o jucările de plastilină, pe care conducătorii administrației locale o modelează după bunul plac și, după cum s-a văzut, în caz de nevoie, orice act poate fi inventat, în cel mai machiavelic mod cu putință.

Revenind, Mălin Bot și echipa lui au ales ca loc de desfășurare al inițiativei civice, Piața Ovidiu. Doar că acolo, la scurt timp după începerea acțiunii, s-au trezit pe cap cu Andrei-George Dușu, patronul restaurantului New Pizzico, cunoscut ca fiind un amic al primarului Decebal Făgădău dar și un obișnuit al meselor împreună cu viceprimarul Dumitru Babu.

Andrei-George Dușu (patron Pizzico)

Andrei-George Dușu (patron Pizzico)

Omul de afaceri, aflat într-o stare ciudată, probabil ușor euforică, le-a explicat, folosind o romgleză ciudată, lui Mălin Bot și colegilor acestuia că acțiunea îl deranjează și îi deranjează clienții, deși totul se petrecea la cel puțin 50 de metri de terasa cu pricina.

Evident, cele două părți nu au reușit să se înțeleagă. În timp ce Mălin Bot încerca să-i explice antreprenorului deranjat că acțiunea este una legală, acesta ajunsese deja la concluzii nihiliste de genul ”i hate you all”. Iar petrecerea abia începea.

https://youtu.be/8gwmujHW-OQ

La scurt timp după plecarea lui Dușu, la fața locului s-au înființat doi luptători anti tero (cel puțin așa păreau după echipament) de la Poliția Locală Constanța. Așadar, jandarmii au stat liniștiți și au supravegheat zona de la distanță, fără să simtă nevoia să intervină, nu însă și Poliția Locală, care avea să arate imediat că scopul pentru care cei doi bravi soldați au fost deplasați acolo, era clar. Mălin Bot trebuia să dispară. Iar pentru a se asigura că se întâmplă așa, cei doi au fost însoțiți de două angajate ale Primăriei Constanța, care nu au dorit să-și decline identitatea, dar au supravegheat de aproape intervenția și s-au sfătuit îndelung cu localii, legat de această situație.

Functionarele Primariei Constanta au supravegheat actiunea

Funcționarele Primăriei Constanța – cel care au supravegheat “acțiunea”

A urmat un circ, de prost gust. Polițiștii locali, asistați de cele două demoazele, au cerut toate documentele ce demonstrau legalitatea activității, insistând subtil că poate ar fi mai bine ca aceasta să se încheie. După ce au plecat și au revenit, de mai multe ori, sfătuindu-se de fiecare dată la mică distanță, au găsit motivul pentru a-i determina pe Mălin Bot și ai lui să plece. N-o să vă vină să credeți. În sfânta zi de 1 mai, cu Primăria închisă, localii au intrat în posesia unui document care spunea, nici mai mult, nici mai puțin că Mălin Bot și inițiatorii acțiunii primiseră răspuns negativ la cererea de a strânge semnături în Piața Ovidiu, deși răspunsul nu fusese trimis niciodată către aceștia.

https://youtu.be/pxYhvFHWkfc

Făgădău, Babu și locala lor au reușit să ne facă din nou de râs. Am asistat astfel la o scenă oribilă de cenzură, de nerespectare a dreptului la libera exprimare, un drept reprimat brutal prin intervenția unor polițiști ce au ajuns să dețină statutul acesta la apelul bocancilor.

Este nevoie ca în 2020 să votăm #ALTprimar. Nu contează cine este acesta, nu contează nici măcar din ce partid este, important este ca Făgădău și gașca Mazăre să plece o dată pentru totdeauna de la conducerea orașului Constanța.




About Author

Lasa un raspuns

81 + = 88