SPIT Constanța își mută agențiile mai aproape de contribuabili

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța readuce în atenţia cetăţenilor mutarea Agenţiei fiscale nr. 1, din strada Badea Cârţan nr. 3, în cadrul centrului comercial Tom Carrefour (stand B6), începând cu data de 01 aprilie.

Demersurile pentru deschiderea Agenţiei fiscale în cadrul centrului comercial au intervenit pe fondul analizării cerinţelor şi aşteptărilor contribuabililor, venind astfel în întâmpinarea locuitorilor din cartierele Tomis Plus, Boreal, Palazu Mare și Tomis Nord, ca urmare a închiderii punctului de lucru deschis în cartierul Palazu Mare, strada Dumbrăveni nr. 1.

Întrucât creşterea calităţii serviciilor publice constituie o prioritate pentru instituţie, conceptul „open space”, utilizat în cadrul Agenţiei fiscale nr. 6, a fost aplicat şi în cadrul Agenţiei fiscale nr. 1, concept ce contribuie la eliminarea barierelor de comunicare şi la creşterea transparenţei în administraţia publică.  Astfel, operaţiunile fiscale sunt asigurate de inspectori în cadrul birourilor amenajate în spaţiul deschis, iar plăţile sunt efectuate la casieriile ampalasate într-o zonă securizată.

Pe această cale, în vederea eficientizării activităţii la ghişee, instituţia îndrumă cetăţenii ale căror adrese sunt arondate Agenţiei fiscale nr. 1 şi nu numai acestora, să se adreseze agenţiei fiscale, al cărei program de lucru cu publicul este:

– luni, marți, miercuri, vineri: 08.30-16.30;

– joi: 08.30-18.30.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular