Constanta.RO

Consiliul Județean încalcă legea. Licența GMS prelungită, tarife nereglementate și abuz de poziție dominantă

0

Recentul scandal, declanșat pe litoral din pricina serviciilor de transport public deplorabile ale operatorului privat Grup Media Sud, ar fi impus departamentului specializat al Consiliului Județean Constanța adoptarea unor măsuri urgente pentru îndreptarea situațiilor reclamate de călători.

Semnalul de alarmă a fost tras oficial de primăria Năvodari, care, în disperare de cauză, a ținut să anunțe, pe 25 iunie, prin vocea viceprimarului Liliana Mara, că întreaga responsabilitate ar aparține Consiliului Județean Constanța. Ulterior, și primarul Florin Chelaru avea să susțină că serviciile GMS reprezintă un adevărat pericol pentru siguranța rutieră și a pasagerilor. 

Luat prin surprindere, preocupat mai mult de neașteptata atitudine a primăriei Năvodari, decât de situația dezastroasă a transportului județean, președintele CJ, Marius Horia Țuțuianu a declanșat o serie de controale în urma cărora s-a ajuns la concluzia, evidentă pentru toată lumea, că firma Grup Media Sud nu “îndeplinește condiții minime pentru realizarea serviciului de transport public de persoane.”

Iar după ce, pe 4 iulie, transportatorul a fost sancționat cu amenzi, în valoare totală de 25000 lei (aproximativ 5200 Euro), peste întreaga poveste s-a așternut o tăcere suspectă.

Țuțuianu artizanul Ordonanței prin care licența GMS este prelungită cu încă 4 ani

Exact în perioada în care, la Constanța, autoritățile se dădeau de ceasul morții, constatând imensele nereguli ale operatorului de transport județean, Țuțuianu împingea pe masa guvernului un proiect de Ordonanță prin care s-a urmărit și obținut prelungirea valabilității licenței GMS cu încă patru ani.

Este vorba despre Ordonanța de Urgență Nr. 51/2019, intrată în vigoare pe 28 iunie, privind transportul rutier județean de persoane, care la Art. VIII, alin. (1) precizează următoarele:

“Valabilitatea actualelor programe de transport judeţean şi după caz, a licenţelor de traseu pentru transportul rutier contracost de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean se prelungeşte până la data de 30.06.2023.”

Mai departe, la următorul alineat, OG 51 instituie obligativitatea ca Autoritatea Rutieră Română (ARR) să prelungească licențele de traseu, tuturor operatorilor de transport care dețin licențe valabile, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, după cum urmează:

“La solicitarea operatorilor de transport care deţin licenţe valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cuprinse în programul de transport de persoane prin servicii regulate, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. prelungeşte, cu plata tarifului aferent, licenţele de traseu, în condiţiile alin. (1), pentru autobuzele deţinute şi nominalizate pe traseul respectiv, în baza de date a Autorităţii Rutiere Române – A.R.R., la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Extras din OG 51 / 2019

Extras din OG 51 / 2019

Puțin probabil ca Guvernul Dăncilă să fi susținut vreodată o asemenea aberație, în lipsa insistențelor câtorva președinți de consilii județene interesați, chestiune evidențiată în Nota de Fundamentare care stă la baza Ordonanței 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

Astfel, în Secţiunea a 6-a a Notei de Fundamentare se menționează, negru pe alb, că acest act normativ s-a făcut la solicitarea următoarelor șase Consilii Județene: CJ Gorj prin adresa nr. 7785/06.05.2019, CJ Brașov prin adresa nr. 10/9244/06.06.2019, CJ Dolj prin nr. 11034/05.06.2019, CJ Bihor prin adresa nr. 11285/05.06.2019, CJ Brăila prin adresa nr. 11015/04.06.2019 și, nu în ultimul rând, Consiliul Județean Constanța prin adresa 13.044/20.05.2019.

Extras din Nota de Fundamentare a OG 51 2019

Extras din Nota de Fundamentare a OG 51 2019

Înțelegem astfel de ce, Marius Horia Țuțuianu avea toate motivele să-și dorească “îngroparea” cazului, în condițiile în care, la momentul izbucnirii scandalului legat de operatorul județean de transport (finalul lunii iunie), adresa CJ Constanța prin care se solicita guvernului prelungirea licenței firmei Grup Media Sud, avea deja o lună de zile vechime.

Și mai putem sesiza cum, imediat după Gorj, tocmai consiliul județean de la malul mării s-a grăbit să transmită guvernului un punct de vedere, în sensul “promovării cu celeritate” a proiectului de act normativ amintit, adică a OG 51/2019, prin care se permite firmei Grup Media Sud să-și facă de cap în continuare, cel puțin până prin 2023.

Țuțuianu nu aplică legea! Tarifele Grup Media Sud au explodat

În conformitate cu prevederile Art. 8.1, lit. o, din OG51 / 2019 toate consiliile județene au obligația să aprobe tarifele “propuse de către operatorii economice pentru serviciile de transport județean, astfel încât costurile de transport suportate de către utilizatori să aibă în vedere recuperarea integrală a costurilor de exploatare și un profit rezonabil pentru operatorii de transport.”

Cu alte cuvinte, prezenta Ordonanță impune ca Grup Media Sud, și-n general toate firmele care primesc licență pentru transportul județean, să propună administrației locale o grilă de tarife, pe care Consiliul Județean, prin departamentul său de specialitate, trebuie să o analizeze și totodată să o aprobe.

În situația în care, autoritatea competentă, în speță Consiliul Județean, nu procedează la emiterea unei decizii în acest sens, și nu aprobă tarifele practicate de transportator, operatorul se află de facto în afara legii, și deci, din punct de vedere legal, nu poate solicita bani utilizatorilor pentru serviciile de transport prestate!

Ori, până la acest moment, Consiliul Județean Constanța n-a emis încă o Hotărâre în sensul reglementării tarifelor practicate de Grup Media Sud, în schimb, din data de 17 Iulie, operatorul, cu de la sine putere, a majorat substanțial prețul biletului, valoarea unei călătorii de la Constanța la Năvodari fiind taxată acum cu 6 lei, în loc de 5, iar pentru sectorul Gară – Dobrogea al Liniei 23, costul a fost majorat de la 1 leu la 3 lei.

Chiar dacă diferența de 1 leu, de la 5 la 6, nu pare foarte mare la prima vedere, discutăm despre o creștere procentuală de 20 %, tarif nevalidat de Consiliul Județean, așa cum impune legea!

Mai mult decât atât, operatorul nu și-a actualizat oficial tarifele, pe siteul firmei Grup Media Sud fiind prezentate în continuare prețurile vechi. Călătorii au avut totuși surpriza, așa cum am explicat, ca pe data de 17 iulie, în microbuzele GMS să fie afișat noul tarif, fără vreo bază legală.

Tarife Grup Media Sud. site oficial. 23.07.2019

Tarife Grup Media Sud. site oficial. 23.07.2019

Conform Legii ne aflăm în situația unui abuz de poziție dominantă

Situația descrisă este absolut scandaloasă, dar specifică administrației locale din Constanța, în mod special Consiliului Județean aflat sub patronajul lui Marius Horia Țuțuianu, care fără temei legal ori moral, permite operatorului de transport Grup Media Sud să abuzeze de poziția sa pe piață.

În condițiile în care, Grup Media Sud își stabilește după bunul ei plac tarifele, precum și numărul de mașini care deservesc o anumită linie, indiferent de cerințele și necesitățile reale ale călătorilor județului Constanța, înseamnă că și aici bariera legii a fost de mult depășită, situația fiind de competența Consiliul Concurentei și a celorlalte organe abilitate.

Și tocmai Consiliul Concurenței, prin Adresa Nr. 4321 din 07.05.2019 trimisă Secretarului de Stat din Ministerul Dezvoltării, Stan Sirma Caraman, atrăgea atenția că “prelungirea nejustificată a valabilității licențelor de traseu poate conduce la distorsionarea mediului concurențial, prin favorizarea operatorilor existenți pe piață și interzicerea accesului altor operatori care ar fi putut să efectueze acest serviciu în condiții economice și de calitate superioare.”

Extras din Adresa Nr. 4321 din 07.05.2019

Extras din Adresa Nr. 4321 din 07.05.2019 a Consiliului Concurenței

Cu alte cuvinte, prin promovarea și aplicarea Ordonanței 51/2019, Consiliul Județean Constanța încalcă principiul liberei concurențe, favorizând implicit Grup Media Sud, situație care duce la denaturarea concurenței, și nu în ultimul rând la un abuz de poziție dominantă a operatorului.

Și așa cum s-a văzut deja, la nici trei săptămâni de la intrarea în vigoare a Ordonanței, operatorul Grup Media Sud și-a permis creșterea cu 20% a tarifelor, fără aprobarea Consiliului Județean Constanța.




About Author

Lasa un raspuns

6 + = 14