Realitatea TV: Tribunalul Bucureşti a decis arestarea lui Nicuşor Constantinescu, aflat în SUA

Nicuşor ConstantinescuRealitatea TV: Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, avocatul acestuia susţinând însă că o eventuală întrerupere a tratamentului i-ar pune viaţa în pericol.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Procurorii anticorupţie au solicitat acest lucru pentru că, spun ei, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.

“Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă”, a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul Bucureşti.

Avocatul a adăugat că medicii din Statele Unite ale Americii, care se ocupă de îngrijirea lui Nicuşor Constantinescu, spun că orice întrerupere a tratamentului medical în momentul de faţă “reprezintă un risc major pentru viaţa” lui Nicuşor Constantinescu. Citește întregul articol pe Realitatea.net

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular