Constanta.RO

Cum se pune batista pe ţambal în furtul Bălţii Faclia

0

Balta_Faclia_casa_Vrabie_575905174 Scandalurile se ţin lanţ la Balta Faclia. Din 2011, de când a început totul, procurorii şi judecătorii au tot avut treabă. Au instrumentat plângeri penale, au băgat şi au scos de sub urmărire penală, au emis şi au anulat ordonanţe, au făcut repuneri în situaţia iniţială şi mai apoi le-au revocat. Judecătorii au desfiinţat ordonanţele Parchetului, dar Parchetul a făcut altele, identice, ca într-un joc ghidat de principiul „care pe care”. O asemenea nebunie judiciară, demnă de manualele de drept penal, ar putea ajunge la capăt, printr-un artificiu de zile mari. De dată recentă, firma acuzată că a luat balta cu japca, prin tulburare de posesie, a cerut Tribunalului Constanţa să dispună dizolvarea societăţii care a pârât-o penal.

Tulburarea de posesie

Acest scandal a pornit pe 26 ianuarie 2011, când numitul Mircea Chirciu, însoţit de câţiva agenţi de pază de la firma Speed Escort, pe care o patrona, a luat cu asalt Balta Faclia, situată în zona Peştera-Cernavodă. Cu de la sine putere, Chirciu a evacuat pesonalul şi bunurile societăţii Insof Exim SRL, cea care deţinea amenajarea piscicolă în baza unei facturi fiscale, din anul 2005. Insof cumpărase balta de la Ergovent Con SRL, care, la rândul ei, o cumpărase de la Vifrucer SA, un fost IAS ajuns în procedura lichidării judiciare, în anul 2002. Terenul aflat sub bazinele piscicole rămăsese proprietate de stat, în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA). După şase ani de posesie netulburată a bazinelor, Insof a fost deposedată, printr-o acţiune în forţă. „Agresorul” fluturase, la descinderea sa, un contract încheiat de firma Corect Expert Consulting SRL cu ANPA, pentru arenda terenului de sub bazinele piscicole. Dar ANPA nu avea nici un drept asupra bazinelor şi fondului piscicol, fiind ţinută de propria ei lege de funcţionare să nu arendeze sau înstrăineze terenurile de sub amenajări piscicole fără ştiinţa proprietarilor acestor active.

O plângere la plesneală a întors dosarul pe dos

aurelian-zaheuFirma Corect era deţinută de Mircea Chirciu şi de Aurelian Zaheu (foto), fost comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. De cealaltă parte, firma Insof era deţinută de Marian Motoc, fost deputat PSD. Motoc a făcut plângere penală împotriva „agresorilor”, iar Parchetul Judecătoriei Medgidia a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Mircea Chirciu şi repunerea păgubiţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, printr-o ordonanţă din 21 aprilie 2011, semnată de procurorul de caz Vasile Abagiu. Dar lucrurile nu aveau să rămână aşa. Pe 16 mai 2011, Chirciu şi Zaheu au depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Constanţa, în care arătau că factura fiscală prin care Insof cumpărase Balta Faclia ar fi fost întocmită în anul 2007, fiind antedatată în fals cu anul 2005. În realitate, factura fusese depusă în 2005 la Registrul Comerţului, ca dovadă pentru declararea sediului social al Insof Exim la Balta Faclia. Ori, dacă n-ar fi existat, cum de a fost depusă la Registru? După cum puteţi vedea, conţinutul plângerii nu era deloc important.

Parchetul i-a făcut „dreptate” făptuitorului, în ziua nunţii sale

Chirciu_varianta_262818036Dosarele penale de la parchetele judecătoriilor din Medgidia şi Constanţa au fost preluate, aşa, din senin, de Parchetul Tribunalului Constanţa, în vederea exercitării controlului ierarhic, fiind predate spre soluţionare procurorului Teodor Niţă. Mai departe, magistratul a conexat cele două cauze, deşi faptele din 2007 şi cele din 2011 nu aveau nici o legătură temporală, de cauzalitate sau de esenţă. Aşa a întocmit o lucrare unică. La urmă a emis o ordonanţă, prin care a revocat ordonanţa dată, anterior, de Abagiu pentru repunerea Insof Exim în situaţia anterioară infracţiunii, a infirmat începerea urmăririi penale împotriva lui Mircea Chirciu (foto) şi a decis să sesizeze instanţa de judecată cu anularea facturii fiscale din anul 2005. Numai că tulburarea de posesie nu se raportează, în nici un fel, la validitatea sau nu a titlurilor de proprietate. Şi detentorul precar, cel care nu are un titlu valid de proprietate, este protejat de legea penală împotriva tulburării de posesie. Altfel, bătrânii de la ţară, care nu au hârtiile la clamă, ar putea fi daţi afară din casele lor, de orice derbedeu avid de îmbogăţire. Halucinanta ordonanţă a fost emisă în sâmbăta de 18 iunie 2011, exact când „agresorul” Chirciu se căsătorea cu fata asociatului său Aurelian Zaheu, fiind năşit de Claudiu Palaz, prefectul judeţului de la acea dată. Cununia religioasă a fost oficiată de ÎPS Teodosie, înaltul ierarh participând, ca invitat de seamă, şi la petrecerea lumească de la restaurantul Melody din Mamaia.

Motoc a murit umilit de o justiţie strâmbă

Rechizitoriul a fost anulat, ulterior, de instanţa de judecată, care a recomandat începerea urmăririi penale împotriva lui Chirciu şi Zaheu. Întors la Parchetul Tribunalului, dosarul a ajuns din nou pe mâna lui Niţă, care a dat un rechizitoriu identic. Instanţa de judecată l-a desfiinţat, pentru a doua oară, cerând refacerea urmăririi penale. Dosarul se află şi acum în lucru, la Parchetul Tribunalului Constanţa.
La trei zile după tulburarea de posesie, patronul Insof Exim a suferit o cădere nervoasă. Cum faţa i se îngălbenise în mod straniu, a fost internat la Spitalul Municipal Constanţa, cu suspiciunea de hepatită. Ulterior, s-a internat într-o clinică din Viena, unde a fost diagnosticat cu o disfuncţie limfatică la nivelul ficatului şi a urmat un tratament istovitor. Marian Motoc s-a stins din viaţă, pe 21 mai 2012, umilit şi batjocorit de o justiţie strâmbă.

Ultimul dosar

Marian_MotocDecesul lui Marian Motoc (foto) a fost speculat, de dată recentă, de către patronii de la Corect Expert Consulting, care au introdus o cerere la Tribunalul Constanţa, privind dizolvarea Insof Exim. Aceştia s-au prevalat de faptul că urmaşii fostului deputat nu au reuşit, datorită unor neînţelegeri, să dezbată masa succesorală, pentru a intra în firmă. Din acest motiv, susţin reclamanţii, actele emise de administratorul Insof Exim nu antrenează voinţa unei persoane reale, datorită decesului. Noul dosar, înregistrat sub numărul 2448/118/2013, a avut un prim termen pe 4 martie a.c., iar termenul următor a fost fixat pentru 9 mai. Dacă Insof Exim va fi desfiinţată, doarul penal al patronilor Corect s-ar putea închide de la sine, deoarece va dispărea singura persoană – juridică – aptă să-şi justifice interesul de a ataca şi de a desfiinţat în instanţă bulele papale de iertăciune confecţionate de Parchet.




About Author

Lasa un raspuns