Constanta.RO

Cine îşi trage caimacul din gazele Exxon?

0

basescu-vertCompania americană ExxonMobil, care derulează un proiect comun cu Petrom în perimetrul Neptun din largul Mării Negre în vederea explorării rezervelor de gaze naturale, a atribuit trei contracte de prestări servicii către companii locale din Constanţa. Două dintre acestea au legături cu administraţia Mazăre, în vreme ce a treia are legături, cel puţin de reciprocă simpatie, cu preşedintele Băsescu.

Comănescu – omul preşedintelui

gabriel-comanescu-95Pe 19 august 2013, cea mai mare companie petrolieră din lume a semnat cu Grup Servicii Petroliere SA Constanţa un contract în valoare de 23.140.000 de dolari fără TVA, pentru prestarea serviciului de „prospecţiune geofizică cu vehicul subacvatic autonom în apă de mare adâncuime”. Compania constănţeană este controlată de Gabriel Valentin Comănescu. Miliardarul, aflat în topurile Forbbes drept unul din cei mai bogaţi români, şi-a început ascensiunea economică în anii 90, când a activat, prin intermediul mai multor companii din România, Republica Moldova şi Uzbekistan, pe zona explotărilor de petrol şi gaze din spaţiul ex-sovietic. Ulterior, a reuşit să privatizeze Upetrom 1 Mai Ploieşti, o societate cu tradiţie în domeniul producerii echipamentelor de foraj petrolier. Iar din acel punct a devenit unul din cei mai importanţi jucători din Europa de Sud-Est pe zona petrolieră. În 2005, a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe Traian Băsescu în prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte al României, la Moscova. În 2007, a devenit cunoscut la nivel global, după ce o platformă de foraj marin pe care o exploata a fost sechestrată în Golful Persic. În 2009, preşedintele Băsescu anunţa cu mândrie, în campania electorală în urma căreia a câştigat al doilea mandat de şef al statului, că o companie românească a semnat un megacontract cu gigantul rus Gazprom pentru a construi o conductă de gaze în vederea subtraversării Mării Azov. Compania era, desigur, Grup Servicii Petroliere SA Constanţa, a miliardarului Comănescu. Tot în 2009, şi tot în campania electorală, ziarele de stânga afirmau că în conducerea GSP se găsea şi Călin Marinescu – Shogunul, anchetat alături de Traian Băsescu în dosarul Flota. În sfârşit, în anul 2012, s-a speculat intens în mediul politic local că finanţatorul campaniei electorale a PDL-istului Gigi Chiru, care a candidat împotriva lui Radu Mazăre pentru postul de primar al Constanţei, ar fi fost Gabriel Comănescu.

Rechinul de la Brick

oanceaPe 26 august 2013, în proiectul de explorare a rezervelor de gaze naturale din perimetrul Neptun a fost atrasă şi firma Shark SRL Constanţa, care a semnat cu ExxonMobil un contract în valoare de 1.695.428 de dolari, fără TVA, pentru a presta servicii de poziţionare a echipamentelor de foraj. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Shark SRL este deţinută de Gheorghe Oancea şi Gabriel Lucian Bălan. Primul dintre patroni a decedat în vara acestui an, în incinta clinicii Iowemed, în urma unei afecţiuni cardiace. După decesul lui Oancea, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a acuzat conducerea clinicii, într-o declaraţie de presă, de „crimă prin imprudenţă”. Politicianul a fost foarte afectat de incident, deoarece Oancea era unul dintre apropiaţii săi. Printre altele, defunctul fusese administratorul Five Holding, firma care deţine magazinul Brick, în care au interese Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinski. Numele lui Oancea continuă să figureze în înregistrările de registru ale SC Shark SRL, întrucât moştenitorii acestuia nu au dezbătut succesiunea. Celălalt asociat al firmei, Gabriel Lucian Bălan, este un împătimit al automobilelor retro, participând chiar în vara acestui an la un eveniment tematic de la Sinaia, cu un autoturism Austin fabricat în 1924. O pasiune similară îl animă şi pe primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Şefa de dezvoltare a Primăriei lui Mazăre

ani merlaÎn sfârşit, în urmă cu două zile, grupul american a încredinţat un nou contract în legătură cu prospecţiunile din perimetrul Neptun către firma constănţeană Oil Depol Services SRL. Contra sumei de 14.495.922 de dolari, fără TVA, Oil Depol Services va presta servicii de eliminare a deşeurilor din campania de foraj marin. Firma îi are ca asociaţi pe Radu Merlă şi Dănuţ Florescu, care sunt implicaţi împreună în mai multe afaceri. Cei doi împart un proiect rezidenţial în zona Badea Cârţan cu Vasile Costea, patronul de la ABC Val SRL – firmă apropiată administraţiei Mazăre. De asemenea, împart cu alte persoane fizice şi cu persoana juridică Logis Project SRL proiectul unui ansamblu rezidenţial în localitatea Ovidiu, care a obţinut aviz de mediu în primăvara acestui an. Însă cel mai grăitor este faptul că soţia lui Radu Merlă este cunoscuta Ani Merlă, şefa Direcţiei de Dezvoltare şi Programe a Primăriei Constanţa.
Iată, deci, cercurile de influenţă care îşi iau caimacul din proiectele energetice de extragere a gazelor din mare!

Adrian Cârlescu




About Author

Lasa un raspuns