Constanta.RO

Fostul ministru Ilan Laufer și-a dat azi demisia din PSD, direct pe Facebook

0

Fost ministru pentru mediu de afaceri în guvernul Grindeanu, Ilan Laufer și-a anunțat azi demisia din PSD, direct pe pagina sa de socializare.

Acesta acuză că s-au făcut mașinațiuni pentru preluarea conducerii PSD, și că schimbarea Vioricăi Dăncilă a fost decisă într-un cadru nestatutar:

“Stimați membrii și simpatizanti PSD, stimați colegi.

Doresc să vă mulțumesc pe această cale fiecăruia dintre dumneavoastră în parte pentru încrederea investită în mine și tot sprijinul acordat. Mă simt onorat și vă sunt profund recunoscător.

La fel ca mulți dintre dvs, și eu îmi doresc o reformă adevarată, reală și serioasă în PSD.

Din păcate “la vremuri noi, tot noi “, iar REFORMA din PSD a început cu un “CEX paralel” și s-a încheiat cu un blitzkrieg pentru preluarea puterii în partid.

La “CEX-ul paralel” s-au decis rezultatele CEX-ului de ieri și al “congresului de mâine”.

În viziunea mea și nu numai, “lupta” pentru reforma PSD-ului din interior a fost omorâtă încă din fașă.

În aceste condiții, azi am decis să părăsesc Partidul Social Democrat, implicit să renunț și la calitatea de membru al acestuia.” a scris pe pagina sa de socializate Ilan Laufer.

Ilan Laufer în slujba statului

În perioada 2013-2014, Laufer a ocupat postul de consilier personal al ministrului delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism. În noiembrie 2014 îşi pierde funcţia publică, dar revine pe postul de scretar de stat, Miercuri, 18 Ianuarie 2017, după instalarea guvernului Grindeanu.

Ilan-Laufer-ministru-PSD-Guv.Grindeanu

Câteva luni mai târziu, pe 29 Iunie 2017, Laufer este propulsat ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, reușind într-un timp deosebit de scurt să prăbușească programul Start Up Nation.

După declarația scandaloasă, din noiembrie 2018, atunci când Laufer l-a acuzat pe președintele României de antisemitism, și că încearcă sabotarea parteneriatului strategic dintre România și SUA, colegii PSD-iști s-au delimitat de ministrul Playboy, acesta fiind recuperat la Camera de Comerț pe relația României cu Statul Florida – organizație condusă de afaceristul Ovidiu Lebădă.




About Author

Lasa un raspuns