Constanta.RO

Horia Constantinescu folosește Protecția Consumatorului pentru a-și demola rivalii din politică?

0

Micuțul bucureștean, Horia Constantinescu, ajuns director la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, printr-o numire politică, a reușit în doar câțiva ani să facă praf această instituție, prin persistența cu care s-a folosit de funcția deținută pentru a-și demola rivalii politici.

Este vizibil cu ochiul liber faptul că majoritatea controalelor trimise cu dedicație au avut ca ”victime” pe colegii mititelului PSD-ist, care a încercat astfel să se facă vizibil în organizația social democrată de la malul mării.

Din păcate pentru el, controalele s-au dovedit ineficiente, iar anii pe care i-a dedicat acestor activități de linșaj nu i-au adus vreo avansare în PSD Constanța, fiind nevoit anul acesta să plece din partid și să anunțe că va candida la Primăria Constanța independent, împotriva colegului său de partid, Decebal Făgădău, pentru care nutrește o ură binecunoscută de mulți dintre noi.

Campania electorală fiind anulată, Horia Constantinescu s-a întors în funcția de director de la CJPC, acolo unde a continuat să facă exact ce știe cel mai bine, adică să-și folosească atribuțiile pentru a încerca să le găsească adversarilor politici hibe care să poată fi folosite în jocul electoral.

Și, pentru că zilele acestea la Decebal Făgădău nu prea ai ce controla, directorul CJPC Horia Constantinescu s-a concentrat pe numărul doi din Primăria Constanța, viceprimarul Dumitru Babu, pe care l-a luat la țintă, printr-un control inopinat.

Horia Constantinescu ardea de nerăbdare să se uite prin facturile firmelor lui Babu și, pretextând controlul, exact asta a făcut, doar că, impulsiv cum îl știm, a făcut un pas greșit pentru care s-ar putea să plătească penal.

La doar câteva zile, după control, într-unul din ziarele online din Constanța, apar date confidențiale legate de achizițiile efectuate de Dalgeco, firma lui Babu. Aflăm și ce a vândut și cine au fost intermediarii și ce sume.

Horia Constantinescu ar fi putut să mai aștepte, dar, așa cum îl cunoaștem, s-a grăbit să încerce să-l demoleze pe viceprimar. A aruncat pe piață vestea că firma vicelui vinde măști, în plină pandemie, o afacere perfect legală. Ne place sau nu ne place de gălăgiosul Babu, firma lui se ocupă de ani de zile de vânzarea și producția de echipamente de protecție, aduse din China, așa că vânzarea de măști aduse din această zonă a lumii nu i se poate imputa în niciun fel.

Directorul CJPC a reușit doar să devină din nou subiectul unui scandal penal, pentru că fraier să fie Babu să nu se plângă procurorilor pentru situația în care a fost târât.

Horia Constantinescu nu e la primul episod de acest fel. E interesant de făcut un rezumat al activității sale ”politice” din fruntea CJPC.

În luna iunie a anului 2018, Horia Constantinescu descinde în control la hotelul Tineretului, din Piața Ovidiu, proprietate a șefului PSD Constanța Felix Stroe. Unitatea hotelieră este închisă pentru grave nereguli, dar presa nu află absolut nimic despre asta, deși directorul nu ezita să se laude cu activitatea sa. Echipa Constanta.ro a aflat despre episod, pe surse, de la unul dintre angajații hotelului, informația fiind confirmată ulterior de la centru, după o solicitare în baza legii 544.

Care să fi fost scopul controlului, și de ce a fost ținut în tăcere? Evident, Horia Constantinescu dorea să se facă remarcat în politica locală, iar pentru asta sărea chiar la gâtul liderului suprem. Totul în spatele ușilor închise, evident.

Au urmat apoi luni de zile în care Horia Constantinescu l-a hărțuit cu controale pe primarul Constanței, Decebal Făgădău, amendându-l în repetate rânduri, pentru motive puerile precum starea locurilor de joacă. Instanța a anulat fiecare astfel de amendă, fiind foarte clar că în spatele sancțiunilor nu exista temei legal, ci doar pofta nebună a micuțului director de a fi mare.

Horia Constantinescu nu e străin nici de scandaluri publice. Momentele în care s-a luat la bătaie cu unul dintre patronii de restaurant din Neptun, scandalul cu o clientă de pe plaja pe care o manageriază în Costinești, stațiune în care și-a controlat an de an tot ce înseamnă concurență, prezența între interlopii pe care i-a adus drept protecție pentru Liviu Dragnea, toate acestea fac din el un personaj controversat, cu un caracter dubitabil.

Un personaj care, așa cum am arătat, se folosește de funcția sa pentru a-și ataca rivalii din politică, lucru care ar trebui să fie intolerabil pentru conducerea ANPC.

Sursă foto deschidere: Info Sud Est Constanța.




About Author

Lasa un raspuns