Constanta.RO

Consilierii lui Chitac ne cred proști. Minciuni și manipulări pe bandă rulantă

0

L-am numit într-un material anterior pe candidatul lui Gabriel Comănescu la funcţia de primar al municipiului Constanta, Vergil Chiţac, drept “amiral de Münchhausen”. Nu mai reluăm acum povestea minciunilor perorate constant de acesta, ci ne vom îndrepta atenţia asupra consilierilor pe care pensionarul de lux liberal îi girează şi pe care aceştia, la rândul lor, îl girează. Sau nu, după cum vom vedea mai jos.

Începem cu Stere Hira, un ilustru necunoscut în PNL, ajuns pe lista de consilieri locali pe locul 8, eligibil, în faţa multor liberali cu state vechi în partid, doar pentru că este unul dintre oamenii de casă ai lui Chiţac. Domnul Hira ne povesteşte cum administraţia “amiralului de Münchhausen” va construi o parcare supraetajată pe trei niveluri şi cu o amprentă la sol de 4.000 de metri pe locul Parcării de la Poarta 1. Nu am spus degeaba administraţia “amiralului de Münchhausen”, pentru că această promisiune este o minciună, după tiparul celor aruncate drept nadă în spaţiul public de către Vergil Chiţac.

Îi spunem noi domnului Hira că la Poarta 1 nu se poate construi o parcare supraetajată, cel puţin nu aşa de simplist precum spune dânsul, întrucât această zonă face parte din ceea ce urbaniştii numesc ZRA 5b – Subzona portului vechi cuprinzând şi activităţi de interes urban. Conform Regulamentului local de urbanism, pe această zonă se pot desfăşura activităţi specific portuare, servicii conexe, depozitare şi activităţi complexe de tip urban care să asigure valorificarea patrimoniului etnic şi arhitectural şi integrarea portului vechi în oraş: spaţii pentru birouri, turism, cazare, expoziţii, activităţi culturale şi ştiinţifice. Adică, nu se poate construi o parcare supraetajată fără elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal care să deroge de la prevederile Planului Urbanistic General, o procedură atât de dragă Asociaţiei Constanţa Altfel, prezidată de acelaşi Vergil Chiţac, amiral de carton, senator de conjunctură şi activist civic de faţadă. Corect ar fi fost ca domnul Hira să ne spună că de îndată ce ei, liberalii, vor finaliza procesul de elaborare a Planului Urbanistic Zonal Peninsulă sau a Planului Urbanistic General, ambele începute de Decebal Făgădău, în care vor modifica specificaţiile ZRA 5b în sensul construirii celor trei etaje de parcare la Poarta 1, vor trece efectiv la treabă. Doar că este mult mai simplu să spui aici vom construi ceva, orice, iar oamenii să nu ştie că din punct de vedere legislativ şi tehnic se poate construi peste cel puţin câţiva ani, poate chiar peste 4, pentru că, nu-i aşa, în campania electorală minciuna bine coafată trece drept adevăr.

Mergem la doamna Mihaela Andrei, poate cel mai penibil consilier din istoria Consiliului Local Municipal, aflată acum pe locul 5, eligibil, pe lista PNL. Doamna Andrei, care nu poate justifica din veniturile menţionate în declaraţia de avere achiziţionarea a nu mai puţin de cinci case în Năvodari, plânge pentru căile de acces către Piaţa Ovidiu, deteriorate, precum şi pentru faptul că reparaţia acestora se va face din buzunarul constănţenilor din cauza primarul Făgădău, care a pierdut garanţia lucrării, de parcă aceasta s-ar fi realizat pe persoană fizică.

Acum, câteva informaţii: proiectul Restaurarea şi reamenjarea integrată a zonei istorice – Piaţa Ovidiu a fost finalizat pe 20.11.2013 şi a costat 10.581.294,13 lei, dintre care 8.494.477,56 lei bani europeni nerambursabili; proiectul Restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din Zona Vraja Mării – Cazino – Port Tomis a fost finalizat pe 14.10.2014 şi a costat 11.067.838,24 lei, dintre care 8.392.273,32 lei bani europeni nerambursabili; proiectul Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa a fost încheiat pe 27.02.2015 şi a costat 37.934.638,30 lei, dintre care 29.807.506,65 lei bani europeni nerambursabili. În total, viceprimarul de atunci, actualul primar Decebal Făgădău, a atras în cele trei proiecte aproximativ 10.000.000 de euro, fonduri europene nerambursabile. Toate termenele de garanţie au fost de 60 de luni, aşadar acestea au expirat, în ordine, în luna noiembrie a anului 2018, octombrie 2019 şi februarie 2020.

Doamna Andrei este consilier local din anul 2016. Nu ne amintim ca dânsa să îşi fi manifestat acelaşi interes pentru Centrul Vechi atunci când lucrările erau în garanţie. De ce? Pentru că în perioada garanţiei nu eram în campanie electorală, deci doamna consilier nu putea să arate cu degetul către primar că nu îşi face treaba pentru că nu ar fi punctat electoral dar, mai ales, nu putea să îi dea idei pe care acesta să le poată fructifica politic.

Sigur, este limpede pentru toţi cei care traversează piaţa, fie că o fac pe jos, fie că o fac cu maşina, că o parte a dalelor utilizate atât pentru restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice şi a zonei pietonale din Centrul Vechi sunt deteriorate, doar că porţiunile cu probleme, atenţie mare, însumează 2.000 mp. din totalul celor 65.000 mp. reamenajaţi, adică 3,07% din întreaga lucrare executată în perioada 2012-2015. Cu alte cuvinte, cele două proiecte au fost executate în conformitate cu rigorile de execuţie aferente lucrărilor din fonduri europene, altfel, pe de o parte, acestea nu ar fi fost închise la data întocmirii Proceselor Verbale de terminare a lucrărilor, şi nici nu ar fi rezistat până astăzi într-un procent atât de ridicat.

Însă problema nu este pierderea garanţiei şi reparaţia din banii publici, ci însăşi circulaţia motorizată în Centrul Istoric. Aceasta ar fi trebuit interzisă încă din momentul recepţionării celor două lucrări, desigur, cu anumite excepţii. Dacă îţi doreşti cu adevărat ca un lucru să reziste, trebuie să îl şi protejezi, nu să te sui pe el, în fiecare zi, cu ce ai mai greu. Decebal Făgădău a înţeles cam târziu acest lucru, dar l-a înţeles şi a acţionat în consecinţă: a propus Consiliului Local, când lucrările erau încă în garanţie, aprobarea unui Regulament de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanţa, regulament care a fost aprobat prin HCL 371/27.09.2018 cu 17 voturi pentru, 1 abţinere şi 7 împotrivă. Cine a votat împotrivă? Evident, PNL. Deci, chiar şi în al 12-lea ceas, atunci când primarul Făgădău a dorit să protejeze Centrul Vechi, consilierii PNL, din care făcea parte şi doamna Andrei, s-au opus. Să o întrebăm pe doamna jurist al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa de câte ori şi-a condus autoturismul Mazda pe străzile din Piaţa Ovidiu sau de câte ori şi-a oprit maşina chiar în buza unei terase sau a unui restaurant unde a servit o cafea? Nu o întrebăm, pentru că nu are sens.

Îi spunem doar că pe lângă plânsul de fată bătrână ar fi trebuit să prezinte şi soluţia la protejarea Centrului Vechi, iar aceasta nu poate fi alta decât restricţionarea accesului motorizat, adică se preia copy paste ideea lui Decebal Făgădău.

Aici mai trebuie menţionat şi că Regulamentul aprobat de Consiliul Local a fost anulat definitiv de instanţa de judecată în urma procesului deschis de Asociaţia “Piaţa Ovidiu” Constanţa, în care unul dintre intervenienţi a fost alt un liberal important, actualul patron al Societăţii CIN-CIN. Deci, un alt liberal a contribuit, indirect dar decisiv, la deteriorarea dalelor deplânse de doamna Andrei.

Trecem la preferatul nostru, masonul şi habarnistul Ionuţ Rusu, cel care deschide lista de consilieri şi este propunerea PNL pentru funcţia de viceprimar al municipiului Constanţa. Facem o paranteză, în caz că cineva crede că pe funcţia de viceprimar al municipiului Constanţa poate ajunge un personaj care să îl facă pe Dumitru Babu să arate ca un academician, ei bine, se poate, acesta este chiar prietenul lui Babu, Ionuţ Rusu.

Fratele Rusu, pentru cei iniţiaţi, se arată extrem de revoltat de faptul că pe bulevardul Dezrobirii, “proaspăt reabilitat”, spune dânsul, se sapă din nou pentru înlocuirea unor ţevi în subteran. Domnul Rusu se mai întreabă de ce aceste lucrări nu se pot face simultan şi că este la mintea cocoşului că, mai întâi, se rezolvă problemele subterane, apoi se reface trama stradală. La mintea cocoşului, da, la mintea mincinosului care se dă cocoş, nu, am adăuga noi. Să explicăm: Autorizaţia de Construire privind repararea tramei stradale şi transformarea în carosabil rutier în urma dezafectării liniei de tramvai a fost obţinută în anul 2009, iar lucrarea a fost finalizată în anul 2010. Deci, discutăm despre o lucrare finalizată în anul 2010, asupra căreia s-a intervenit, sporadic, cu plombe de asfalt. Deci, nici vorbă de o proaspătă reabilitare, făcută anul trecut, cum ne minte șeful masoneriei din Constanța. Apoi, RAJA înlocuieşte astăzi infrastructura de apă şi apă uzată din municipiul Constanţa şi execută inclusiv lucrările de asfaltare, acolo unde lucrează, din fonduri europene. Deci, nici vorbă de cost dublu, ci doar de două minciuni ambalate în staniol galben de habarnistul mason Ionuţ Rusu.

Costin Avătavului este un alt membru al echipei Chiţac, mult mai competent decât Ionuţ Rusu, dar aflat doar pe locul 4 pe lista de consilieri, lucru care ne arată că PNL este acel partid în care meritocraţia începe cu echerul şi compasul, se continuă cu apartenenţa la grupul lui Gabriel Comănescu, iar competenţa vine ceva mai încolo. Domnul Avătavului are o propunere de bun simţ, de înfiinţare a unui parc pe un maidan situat în cartierul Inel 2. Ce nu spune însă tânărul liberal este de ce, în calitate de consilier local aflat în funcţie, nu a luat legătura în cei patru ani de mandat fie cu departamentul juridic al Primăriei, fie cu un arhitect peisagist. Dacă ar fi pus o simplă întrebare juriştilor din aparatul de lucru al primarului ar fi aflat că terenul în cauză are o situaţie juridică neclară, fiind notificat de familia Movilă în baza unui act din anul 1926, şi că, până la soluţionarea notificării, nu se poate investi nici măcar un leu în el întrucât, acel leu ar fi considerat de Curtea de Conturi drept o cheltuială nejustificată din bani publici şi imputat ordonatorului principal de credite, adică primarului.

Totuşi, îl scuzăm pe domnul Avătavului pentru că nu a ştiut de existenţa notificării, întrucât nimeni nu vrea să comunice nici măcar de nevoie cu departamentul juridic al Primăriei. Nu vedem însă ce l-a împiedicat să contacteze un arhitect peisagist în vederea elaborării unui proiect serios de amenajare a Parcului Inel 2. Acest lucru ar fi fost extrem de facil iar astăzi, consilierii PNL ar fi putut pune pe masă un proiect real, nu doar un set de vorbe şi promisiunea de a face. Aşa, între Decebal Făgădău, care promite, tot acolo, un Parc în Strategia Integrată de Dezvoltare în valoare de 5.400.000 lei, şi consilierii liberali, nu există nicio diferenţă.

De remarcat la cei patru este că niciunul nu spune, votaţi Vergil Chiţac, lucru sesizat de candidatul lui Gabriel Comănescu şi corectat în următorul material în care apare alături de Ates Casimceali, candidatul susţinut de condamnatul la închisoare cu amânare de pedeapsă, Gelil Eserghep, din partea Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor din România.

Într-un minifilmuleţ teatral, în care domnii Casimceali şi Chiţac schimbă câteva mingi de tenis, în gâfâiala evidentă a celui din urmă, reprezentantul UDTTMR spune: îmi doresc ca Palatul Copiilor să renască şi să fie ce trebuie să fie.

Trecem peste limba română turcită, şi ne concentrăm pe esenţă: Palatul Copiilor să renască. “Amiralul de Münchhausen”, fiind de faţă, ar fi trebuit să îl întrerupă şi să îi spună domnului Casimceali că, în anul 2016, Decebal Făgădău a propus Consiliului Local să aprobe solicitarea adresată Guvernului României privind transmiterea în administrare a Palatului Copiilor Constanţa. Doar că acest proiect a fost respins din cauza, ghiciţi a cui. Chiar a domnului Chiţac, preşedinte al organizaţiei municipale a PNL, şi a consilierilor domniei sale, care au votat după cum le-a spus şeful lor politic. Liberalii şi-au dorit ca primarul să nu acumuleze puncte electorale în contul PSD, mai ales că acest proiect fusese supus aprobării în campania pentru alegerile parlamentare. Au socotit foarte prost pentru că respingerea acestui proiect, precum şi a celui care viza trecerea în administrarea municipalităţii a bazei sportive Fotbal Club Farul Constanţa,   i-au dus pe ei, pe liberali, la minimul istoric înregistrat în luna decembrie a anului 2016 – 20%.

Minim, pe care, dacă vor continua cu aceleaşi minciuni, este din ce în ce mai probabil să îl retrăiască la alegerile locale din 27 septembrie.




About Author

Lasa un raspuns