Terenurile nesalubrizate, în atenția polițiștilor locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului au permanent în atenție terenurile nesalubrizate aflate pe raza municipiului Constanța, efectuand în această perioadă verificări pe linia depistării de locații neîngrijite, neigienizate și neîmprejmuite, cu atât mai mult cu cât, o dată cu încălzirea vremii, vegetația va crește pe terenurile respective, iar această trebuie cosită.
Ulterior, după identificarea terenurilor, se va trece la sancționarea deținătorilor legali.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare privind menținerea stării de curățenie și protejarea mediului pentru a nu se ajunge în situații similare celei din data de 02.05.2018, când o persoană juridică, în calitate de titular al dreptului de proprietate a fost amendată cu suma de 25.000 de lei , conform dispozițiilor art.96, pct.10 din O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului.
Menționăm că sancțiunile se vor aplica, în mod repetat, până la luarea măsurilor de salubrizare, împrejmuire, etc.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular