No menu items!
No menu items!

Harry Tavitian, concert pentru preotul Nicolae Picu. Protestul continuă duminică.

IMG_0823enoriasiÎntr-un comunicat pe care ni l-a trimis, Harry Tavitian îşi arată intenţia de a continua protestul initiat săptămâna trecută la Biserica Sf. Mina din Constanţa. Despre ce s-a întâmplat duminică, atunci când peste 300 de credincioşi au preferat să nu intre în biserică, în semn de protest pentru excluderea abuzivă a preotului lor, Nicolae Picu, din lumea bisericească, puteţi citi AICI.

Muzicianul îşi exprimă de asemenea intenţia de a organiza un concert filantropic, numit „Harry Tavitian, de la Arca lui Noe la Arca de pe malul lacului Tăbăcărie”.

Vă redăm comunicatul, în întregime, aşa cum ne-a fost trimis:

Biserica Sfântul Mina merge mai departe!

Duminică 24 martie (Duminica Întâi din Post – a Ortodoxiei)

Luni, 25 martie (Buna Vestire)

Noi, credincioșii pe care ne-a strâns Sfântul Mina de-alungul anilor și am fost împreună în rugăciune păstoriți de Părintele Nicolae Picu, nu îl părăsim! Duhul dragostei pentru Hristos, pentru păstorul nostru și semeni să nu se îndepărteze de la noi!

Am încercat să mărturisesc aici despre ce s-a întâmplat acum o săptămână: http://harrytavitian.wordpress.com/2013/03/20/o-clipa-inima-mi-se-facuse-cer/

harrySă mergem și duminică să participăm la Sfânta Liturghie. Fiecare cum va simți – fie în biserică, fie în afara ei. Vremea s-ar putea să ne fie potrivnică (se anuntă 1 grad și cer înnorat).

După ce se va termina slujba, ne vom strânge iarăși pe pajiștea dintre biserică și Centrul Arca pentru copiii cu handicap și ne vom ruga împreună pentru ca Dumnezeu să facă voia Lui cu Așezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina din Constanța. Ne vom ruga în continuare și ca părintele Nicolae Picu să se întoarcă la altarul bisericii maramureșene de pe malul Lacului Tăbăcărie. Apoi vom avea prilejul să mai zăbovim ca să ne cunoaștem mai bine între noi și să ne sfătuim care sunt următorii pași pe care ar fi bine să-i facem.

Suntem siguri că nimic nu e întâmplător, nici faptul că Sfântul Mina ne-a adunat în jurul său.

Părintele Nicolae a zidit cele bune în sufletele noastre. Fiecare dintre noi avem niște daruri de la Dumnezeu. Poate a venit vremea ca aceste daruri să rodescă și să arătăm că suntem într-adevăr frați întru Hristos și vrednici fii duhovnicești ai părintelui Picu. Fiecare poate să ajute cumva și sunt mulți din cei care vin la Biserica Sfântul Mina și care poate au nevoie de ajutor.

Centrul Arca pentru copii și tineri cu handicap va fi deschis. Veți putea cunoaște ce proiecte are acum în desfășurare Centrul și vom putea să facem împreună și proiecte de viitor.

Deja plănuim un concert filantropic „Harry Tavitian, de la Arca lui Noe la Arca de pe malul lacului Tăbăcărie”. Sunt sigur că mi se vor alătura și alți colegi muzicieni. 

Biserica Sfântul Mina era una din puținele oaze de normalitate din Constanța, cu frumusețea ei care oglindește sufletul celor care au ctitorit-o de-a lungul anilor, călăuziți de Duh și de părintele nostru drag, Nicolae Picu. E a nostră și comuniunea de dragoste și rugăciune nu trebuie să înceteze. „Duhul să nu-l stingem!” S-ar putea să fie un drum lung și anevoios și cu multe ispite, dar avem credință că Dumnezeu va face voia Lui cu Biserica Sa. Sperăm ca rugăciunile noastre să dea putere celor care au judecat greșit, să revină asupra hotărârilor pe care le-au luat, în duhul dragostei lui Hristos.

 

Similar Articles

Comments

  1. Rugaciunea facuta cu dragoste frateasca, in comuniune deplina, este foarte puternica. Cu siguranta va fi auzita de Dumnezeu.
    In plus, aceasta rugaciune, va reusi sa nu risipeasca aceasta turma a lui Hristos, stransa cu bucuroasa truda de parintele Nicolae.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular