Echipamente pentru înot contrafăcute

aripioare_gonflabilePoliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China, echipamente pentru înot susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 20.000  lei, dacă ar fi originale. În data de 16.05.2013, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa de control fizic al containerelor, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti. În urma controlului au fost descoperite 230 articole reprezentând echipament gonflabil pentru înot, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 20.000 lei dacă ar fi originale.
Marfa purta însemnele distinctive ale unei mărci cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali pentru a fi trimisă spre expertizare. Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale, un cetăţean chinez, în vârstă de 25 ani, cu reşedinţa în judeţul Ilfov, actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular