”MOTUL MOTORSPORT EVENT”, la Maritimo Shopping Center

maritimoMaritimo este gazda celui mai palpitant eveniment automobilistic al verii, MOTUL MOTORSPORT EVENT, ediţia a doua. Aşadar, în weekend-ul 25-26 mai, pasionații de automobilism și motorsport au motivul perfect pentru a-și face drum spre litoral. Aceștia sunt așteptați la Constanța pentru a lua parte la superevenimentul moto, fie ca participanți în cadrul competiţiei destinate amatorilor, fie ca susţinători ai invitaţilor care au pregătit şi anul acesta un spectacol inedit. MOTUL Rally Show 2013 este organizat de Clubul Sportiv Seaside Roads, împreună cu Maritimo Shopping Center, în parcarea căruia va fi găzduit spectacolul automobilistic pe parcursul întregului weekend 25-26 mai, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este liberă și au fost pregătite multe concursuri surpriză cu premii consistente, atât pentru participanţi, cât şi pentru public. Pe lângă întrecerea automobilistică al cărei scop este acela de a oferi automobiliştilor, cu mijloace specifice tehnice şi financiare reduse, concursuri de amatori, cu elemente de dificultate tehnică care permit participarea cu automobile obişnuite fără modificãri şi care constituie o treaptă intermediară spre automobilismul sportiv de performanţă, cea mai mare răsplată va fi show-ul protagoniștilor MOTUL MOTORSPORT EVENT. Vor ține capul de afiș unii dintre cei mai respectați și performanți piloți români și nu numai: Constantin Aur (multiplu campion naţional de Raliuri şi Viteză în Coastă) – cascadorii şi prezentare elemente de conducere defensivă; Paul Andronic – multiplu campion Gr.H în Campionatul Naţional de Coastă cu bolidul său Mitsubishi de 600 de cai putere; Edwin Keleti – pilotul echipei campioană la Raliuri în România, multiplu campion naţional de Raliuri la clasă; Gergo Szabo – campion naţional al României la Raliuri şi performer în campionatul Ungariei de Raliuri; Lucian Răduţ – tânărul performer care s-a impus anul acesta în prima etapă a Campionatului de Viteză; Sorin HAI Ene – primul drifter român şi fondatorul primei şcoli de drift din România; Răzvan LKN Frăţianu – campion naţional 2011 şi actual vice-campion de drift. Acestora li se vor alătura și juniorii din competițiile de karting, care vor oferi la rândul lor o demonstrație de îndemânare ce dovedește că niciodată nu e prea devreme să devii campion: Gabriel Hahui-Badea – clasa kid-kart; Răzvan Onoaie – clasa Pufo; Ştefan Manolache – clasa Mini; Andrei Pisică – clasa KF2. Cine dorește să participe în cadrul concursului destinat amatorilor, se poate înscrie în ziua de vineri, 24 Mai, sau sâmbătă dimineață, în locația special amenajată din cadrul Maritimo Shopping Center. Informaţii se pot găsi şi la adresele: facebook.com/seasideroads, www.seasideroads.ro. Parteneri principali ai evenimentului: MOTUL, Maritimo Shoping Center.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular