Mihai Petre, atac direct la Consiliul Județean: ”Nu acționează cu transparență”

petpetPreședintele organizației din Constanța a partidului Forța Civică, Mihai Petre, a lansat un atac virulent la adresa Consiliului Județean, cu doar o zi înainte de ședința pe care Nicușor Constantinescu urmează s-o prezideze în 17 iulie. Mihai Petre consideră că multe dintre proiectele ce urmează a fi votate de consilierii județeni sunt prezentate netransparent deși legea are specificații foarte clare în această privință. În același timp, președintele F.C. își exprimă nemulțumirea pentru că localitățile grav afectate de inundații nu sunt ajutate, cerând ca situația acestora să devină o prioritate pe ordinea de zi a ședinței C.J.. Prezentăm mai jos, punctul de vedere al liderului Forței Civice, structurat așa cum l-am primit  printr-un comunicat de presă:

Referitor la ședința Consiliului Județean Constanța de mâine, 17 iulie 2013, ce se va desfășura începând cu ora 13.00, Forța Civică Constanța formulează următoarele puncte de vedere cu privire la proiectul ordinii de zi:
1.    Nu există nici un proiect de hotărâre privind alocarea unor ajutoare financiare localităților Cernavodă, Peștera și Rasova, grav afectate de inundațiile din ultima perioadă de timp din județul Constanța. Considerăm drept un gest de normalitate și de solidaritate introducerea pe ordinea de zi a unor noi proiecte de hotărâri care să vină în sprijinul comunităților din localitățile mai sus menționate;
2.    Proiectul cu numărul 5 privind stabilirea procentului datorat Consiliului Județean Constanța de catre Fundația “Fantasio”, rezultat din contractele de închiriere pentru bunurile, proprietate a Județului Constanța, ar trebui să conțină și lista detaliată a acestor contracte de închiriere (ce bunuri sunt închiriate și cui), precum și a cuantumului chirilor percepute de Fundația “Fantasio”;
3.    Cu 24 de ore înaintea ședinței Consiliului Județean, conținutul proiectului cu numărul 48 privind aprobarea rectificării bugetului județean nu era publicat pe site-ul instituției, contrar prevederilor articolului 6, alineatul 2, din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Acest fapt viciază buna cunoaștere a conținutului acestuia de către plenul Consiliului Județean Constanța, până la desfășurarea ședinței;
4.    Proiectele care vizează modificarea organigramelor aparatelor proprii ale Consiliului Județean și instituțiilor subordonate, în sensul reducerii acestora ca urmare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, contravin programului de guvernare USL și promisiunilor electorale care asigurau crearea a 1.000.000 de noi locuri de muncă și nu reducerea celor existente sau a oportunităților de angajare în sistemul public;
5.    Cu 24 de ore înaintea ședinței Consiliului Județean Constanța, proiectul cu numărul 40 privind aprobarea modificării Programului cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2013 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța, respectiv proiectul 41 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli și modificarea Listei de investiții a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța pe anul 2013, nu prezentau în conținutul lor nici Programul cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri, nici bugetul de venituri și cheltuieli și nici Lista de investiții ce urmează să fie supuse aprobării plenului Consiliului Județean Constanța. De asemenea, în privința votului asupra proiectelor ce vizează activitatea Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit ziarului “Adevărul”, președintele Consiliului Județean Constanța a interzis în ultimii trei ani de zile derularea unui control al Curții de Conturi la această instituție.
6.    SC. Domeniul Public și Privat SRL reprezintă o structură a cărei legalitate a fost deseori pusă sub semnul întrebării, de aceea toate proiectele de hotărâri ce vizează activitatea acestei instituții ar trebui tratate cu mari rezerve.

Președinte
Mihai Petre

 

 

 

 

 

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular