Cora România a deschis astăzi, 25 iulie 2013, centrul comercial Cora Brătianu la Constanța, ajungând la două hipermarketuri în acest oraș, după magazinul inaugurat în urmă cu doi ani în mall-ul City Park. Noul centru comercial are o suprafaţă construită de 50.000 m2 și a fost ridicat în urma unei investiții de 51 de milioane de euro. Cora Brătianu include un hipermarket cu o arie de vânzare de aproximativ 8,600 m2, o galerie comercială de 8.500 m2 cu 50 de magazine, 670 de locuri de parcare la subsol, 450 de locuri de parcare pe terasă și 12.000 m2 spații verzi din care aproximativ 8.000 m2 au fost amenajați pe terasă. Terasa centrului comercial a fost construită în așa fel încât să poată găzdui evenimente. La intrarea principală în cora Brătianu a fost montat un ecran LED de 150 m2 pe care se pot difuza diverse proiecții atât ziua, cât și noaptea.
Galeria Cora. Clienți tradiționali dar și noutăți.
Exceptând alimentara Cora, cu care constănțenii sunt deja obișnuiți, noul hipermarket oferă clienților săi o galerie formată din clienți tradiționali de genul reprezentanțelor de telefonie mobilă dar și câteva magazine noi, prezente exclusiv în această locație.
Arsis, Germanos și Orange, nu lipsesc din noul mall.
Magazinele sunt diversificate. Fie că vorbim de prima covrigărie Luca sau de cunoscuta curățătorie Echochim.
Așa cum spuneam în introducere, noul Cora Brătianu pune la dispoziție două parcări. Una subterană și una construită pe acoperișul clădirii.
Cât despre primii clienți, care în stilul cel mai pur românesc au dat buluc, după ce au așteptat la poartă mai bine de o oră, o să lasăm imaginile filmate să vorbească de la sine.
Ce aglomeratie la intrare. Mai ceva decat la Black Friday 😀
Oh da! oamenii nu au platit facturile si au plecat repede la super-mall sa cumpere “stuff”.
Nu stiu in ce lume traiesc unii dar mie nu-mi ajung banii de azi pe maine. Cred ca ar trebui sa-mi fie rusine ca nu am fost sa cheltui banii pe care nu ii am …
Ce anume ii aduna pe oameni asa?